Proiectele de investiții au nevoie de implicarea tuturor instituțiilor de autoritate implicate

Publicat: 06 oct. 2022, 17:44, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Proiectele de investiții au nevoie de implicarea tuturor instituțiilor de autoritate implicate
marcel-bolos

Pentru atragerea de investitori și de crearea de noi locuri de muncă este nevoie ca toate părțile să se implice, adică a autorităților centrale, județene și locale, spune ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

El a menţionat că este nevoie de unirea eforturilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale pentru a pune bazele unor proiecte de dezvoltare care contează cu adevărat pentru viaţa oamenilor.

În ceea ce priveşte Programul Operaţional de Tranziţie Justă, dedicat zonelor afectate de închiderea mineritului, siderurgiei şi trecerii la energie verde, ministrul a arătat că acesta ar putea fi aprobat până la sfârşitul acestui an.

Pentru judeţul Hunedoara programul are stabilite fonduri în sumă de 510 milioane euro, din care pentru Valea Jiului sunt disponibili 150 de milioane de euro, iar diferenţa pentru fosta zonă minieră Brad şi pentru oraşele Hunedoara şi Călan, afectate de reducerea sau închiderea activităţilor din siderurgie.

„Trebuie să ne implicăm în ceea ce înseamnă atragerea de investitori, în crearea de locuri de muncă, pentru a facilita apoi accesul la bugetele acestea generoase pe care le aveţi la dispoziţie: peste 500 de milioane de euro în Programul Operaţional Tranziţie Justă, peste 100 de milioane de euro în strategia de dezvoltare a ITI (Investiţii Teritoriale Integrate – n.red.) Valea Jiului şi, de ce nu, trebuie să adăugăm şi proiectul de infrastructură de apă şi canalizare, de peste 270 milioane de euro, prin care se rezolvă problema mare a alimentării cu apă în judeţul Hunedoara. Deci, toate cele trei programe menţionate fac ca acest buget, de peste 900 de milioane de euro, să fie implementat prin proiecte, iar autorităţile locale să fie implicate în ceea ce înseamnă dezvoltarea de infrastructură sau atragerea de investitori”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a arătat deschiderea instituţiei pentru colaborarea cu autorităţile locale, mediul de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale pentru ca sumele alocate prin acest program să fie utilizate în totalitate.

El a menţionat că principalul obiectiv al strategiei CJ Hunedoara este crearea de noi locuri de muncă, fără de care nu vor putea fi rezolvate problemele sociale ale zonei.

„Nu vrem să irosim nici măcar un eurocent. CJ Hunedoara s-a implicat şi a realizat un program foarte bun pentru Tranziţia Justă. Am obţinut cei mai mulţi bani dintre cele şase judeţe din ţară (cuprinse în program, n.r.). este vorba de 510 milioane de euro, ceea ce înseamnă foarte mult pentru judeţul Hunedoara. Primul lucru pe care vrem să-l urmărim prin acest program de tranziţie este să creăm locuri de muncă, fără de care riscăm să avem multe probleme sociale”, a spus preşedintele CJ Hunedoara.

Ministrul Fondurilor Europene şi preşedintele CJ Hunedoara au participat joi, la Universitatea din Petroşani, la o întâlnire cu comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Fereirra, care s-a aflat într-o vizită în Valea Jiului.

Cu acest prilej, comisarul european a vizitat câteva obiective de la Mina Petrila şi a luat parte la o dezbatere cu autorităţile judeţene şi locale, cu reprezentanţii mediului academic şi de afaceri, dar şi cu cei ai ONG-urilor, pe tema finanţărilor ce pot fi accesate prin Programul Operaţional de Tranziţie Justă (POTJ).

Programul sprijină dezvoltarea zonelor afectate de reducerea mineritului, siderurgiei şi energiei, în contextul trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon.

Cu o alocare totală de 2,53 miliarde de euro, din care 2,13 miliarde euro fonduri europene, programul îşi propune să sprijine dezvoltarea sustenabilă a antreprenoriatului din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş, astfel încât să fie create noi locuri de muncă, cu un nivel atractiv de salarizare, în contextul în care acestea sunt judeţele cele mai afectate de implementarea măsurilor prin care România îşi va îndeplini angajamentul de tranziţie la neutralitatea climatică.