Brânză a sibienilor din Deltă pentru francezi
Sunt ani buni de când Consiliul Judeţean Tulcea organizează licitaţii pentru concesionarea a peste 30.000 ha de teren agricol în localitatea Pardina. Şi tot atâţia ani de când licitaţiile sunt câştigate de câţiva ciobani din Mărginimea Sibiului, care sunt stăpâni peste sute de mii de oi şi care nu se uită la bani când licitează.
Aşa se face că aceştia se mută, practic, cu toată familia, de la începutul lunii mai, până la sfârşitul lunii septembrie, în Delta Dunării, unde stăpânesc pământuri întinse, de pe care strâng, cu ajutorul unor utilaje agricole noi, furaje pentru oi şi unde îşi şi pasc turmele.
Bacii din Sibiu au pus pe picioare în zona concesionată adevărate ferme zootehnice, pentru realizarea cărora au dezvoltat o bună colaborare cu confraţii lor din Franţa şi pe care le conduc agronomi pricepuţi.
Dorinţa oierilor este să facă, în scurtă vreme, din aceste ferme unele ecologice sută la sută, aşa cum au văzut la francezi, şi să crească oi mai productive decât cele pe care le au deocamdată.
Ei îşi vând, de regulă, brânza şi caşul în pieţele din Tulcea. Dar francezii cu care au un parteneriat sunt şi ei interesaţi de brânza acestora, ea fiind preferata consumatorilor de brânzeturi din Paris. Reţeta brânzei care se face pe grindurile Dunării şi este apreciată în capitala Franţei este veche de sute de ani şi nu o deţin decât ciobanii din Mărginimea Sibiului.
Din păcate, cu lâna oilor treaba nu merge la fel de bine cum merge cu brânza, pentru că nu mai există piaţă de desfacere pentru ea.