Lovitură pentru gospodine. Oțet oprit de la comercializare în magazinele Lidl
În plin sezon de murături, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a oprit definitiv de la comercializare și a retras din circuitul consumului uman produsul ” Oțet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, din toate magazinele lanțului Lidl de pe teritoriul României.
În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat și vândut consumatorilor ca provenind din vin, nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluție obținută din acid acetic și apă, se arată într-un comunicat al ANPC.
Anterior, ANPC luase măsura opririi temporare de la comercializare a produsului, în urma unor verificări desfășurate cu aproximativ 3 luni în urmă, în lanțul de magazine Lidl. La acel moment, au fost prelevate probe din produsul menționat în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenței acidului acetic în produs.
”Am convingerea că, până la urmă, toți marii operatori economici înțeleg că suntem în aceeași tabără. Vrem consumatorii mulțumiți, la adăpost de orice pericol și încrezători în produsele și serviciile puse pe piață. Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile și să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falșii producători și cei ce se dovedește a avea intenții rele trebuie eliminați de pe piață, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toți furnizorii trebuie auditati și suntem la dispoziția celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.