16:24 • ACTUALITATE
Cinci asistente de la Spitalul CFR Buzău au fost confirmate cu coronavirus
Cinci asistente de la Spitalul CFR din Buzău au fost confirmate cu coronavirus, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică declarând focar de boală în această unitate medicală.
Potrivit directorului executiv adjunct al DSP Buzău, iniţial, au fost confirmate 2 asistente, care sunt în spital inclusiv cu familiile lor, ulterior, au mai fost confirmate alte 3 cadre medicale din acelaşi spital.
În aceste condiţii, DSP Buzău a declarat focar de coronavirus şi la Spitalul CFR, al 16-lea activ în judeţul Buzău, în acest moment.
Judeţul Buzău numără joi 1066 de bolnavi de coronavirus, cu 25 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore. 626 de bolnavi s-au vindecat iar 30 de bolnavi cu COVID 19 au murit, de la începutul pandemiei, în judeţul Buzău.