20:43, 09.11.2024 • SPORT
Irina Begu s-a retras de la Transylvania Open 2022
Irina Begu (locul 33 WTA) nu va mai participa la Transylvania Open WTA250, turneu care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 8-16 octombrie 2022.
Jucătoarea română de tenis s-a retras, din motive medicale, de pe tabloul principal, au anunţat organizatorii pe site-ul oficial al turneului.
Locul ei pe tabloul de simplu a fost luat de britanica Harriet Dart. Transylvania Open 2022 începe sâmbătă, cu meciurile din calificări.
„Irina Begu e nevoită să se retragă din turneu, din motive medicale. Irina a jucat semifinale la dublu în ediția inaugurală a Transylvania Open. Multă sănătate, Iri, te așteptăm rapid înapoi pe teren„, au scris reprezentanții turneului Transylvania Open, pe Facebook.