Podul lui Putin a fost lovit cu un camion-capcană, conform autorităților ruse
Un incendiu s-a declanşat pe vastul pod rutier şi feroviar care leagă Crimeea – peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014 – şi teritoriul rus, forţând suspendarea traficului, potrivit autorităţilor ruse, citate de AFP.
„O cisternă de carburant a luat foc la capătul unui tren” de marfă, au indicat inițial Căile ferate din Crimeea.
Acest pod, construit cu costuri mari la ordinul lui Vladimir Putin, serveşte în special pentru transportul echipamentelor militare ruseşti pentru armata rusă care luptă în Ucraina.
Portalul independent rusesc ZonaMedia transmite că porţiunea destinată traficului auto s-ar fi prăbuşit parţial în apă.
Traficul a fost blocat
Potrivit Agenţiei ruse pentru mare şi ape interioare, traficul maritim pe sub pod şi în toată strâmtoarea Kerci nu a fost întrerupt în pofida incendiului, notează EFE. Declaraţia agenţiei clarifică un anunţ anterior făcut de un purtător de cuvânt al autorităţii locale de reglementare a transporturilor din Taman, potrivit căruia traficul şi serviciile feroviare urmau să fie suspendate în toată strâmtoarea Kerci.
Conform serviciilor de urgenţă din Crimeea, traficul feroviar a trebuit să fie suspendat.
Arcadele podului, pe sub care trec navele prin strâmtoarea Kerci, dinspre Marea Neagră în Marea Azov, nu ar fi fost avariate.
Traficul pe podul peste strâmtoarea Kerci a fost oprit, iar autorităţile se pregătesc să lanseze transportul cu feribotul, a declarat pentru TASS un consilier al şefului administraţiei din Crimeea, Oleg Kriucikov.
O explozie a avut loc pe podul din Crimeea, care a dus la oprirea completă a traficului pe pod. Potrivit versiunii oficiale a Căilor Ferate Crimeea, cauza incidentului a fost incendiul la o cisternă cu combustibil din coada unui tren de marfă, scrie Meduza.
Potrivit unei alte versiuni, citată de unele media ruse, incendiul ar fi fost declanşat de explozia unui camion care trecea peste pod.
Camion-capcană
Incendiul de pe podul care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală ar fi fost provocat de explozia unei maşini-capcană, fiind afectată porţiunea rutieră a podului, susţine Comitetul naţional antiterorist rus, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit France Presse.
„Astăzi la ora locală 06:07 (03:07 GMT) pe partea rutieră a podului Crimeii a avut loc explozia unei maşini-capcană care a antrenat incendierea a şapte cisterne feroviare ce se îndreptau spre Crimeea”, a indicat Comitetul.
Autorităţile ruse în domeniul drumurilor au indicat pe site-ul lor că traficul pe pod este „întrerupt temporar”.
Cauzele incendiului „sunt pe cale să fie stabilite”, potrivit Căilor ferate din Crimeea.