Urmărirea penală poate fi declanșată din oficiu în cazurile de violență domestică: Legea a fost promulgată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ care modifică art. 199 alin, (2) din Legea 286/2009 privind Codul penal. Proiectul de lege, inițiat de către deputata PNL Adriana Săftoiu, prevede că urmărirea penală poate fi declanșată din oficiu în cazurile de violență domestică.
„În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu”, prevede legea promulgată de şeful statului.
Codul penal prevede la articolul 193 „Lovirea sau alte violenţe” că:
„(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
De asemenea, articolul 196 din Codul penal în vigoare „Vătămarea corporală din culpă Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii”prevede că:
„(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Potrivit News.ro, proiectul de lege a fost adoptat pe 5 martie 2018 de Senat ca prim for sesizat și decizional de Camera Deputaților pe 13 octombrie.