Trece Ciolacu pe la Agricultură, vin și despăgubirile la secetă
După ce luni de zile ministrul Agriculturii Petre Daea a evitat să avanseze o sumă și o dată fixă cu privire la acordarea de despăgubiri fermierilor afectați de seceta din acest an, a fost suficient să treacă, luni, Marcel Ciolacu, președintele PSD, pe la târgul din curtea ministerului și să apară subvențiile. Aceasta deși, în urmă cu două zile, ministrul spunea că abia după 15 noiembrie se va putea vorbi de așa ceva.
“Acordăm despăgubiri de secetă pentru culturile calamitate. Compensațiile vor fi în cuantum de 1.500 de lei la hectarul de culturi de primăvară cu grad de calamitare de 100%…Aveam în pregătire de mai bine de o lună această decizie de acordare a despăgubirilor, dar acum, cu ocazia vizitei președintelui Ciolacu la minister, am decis împreună că este momentul oportun, mai ales că avem situația completă a suprafețelor calamitate pentru culturile de toamnă”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru Agrointeligența.
Cu alte cuvinte, la acest moment, la Ministerul Agriculturii se lucrează la un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se vor acorda despăgubirile de secetă, după câte se pare ceva mai devreme decât preconiza chiar ministrul, care o dă la întors, acum. Adică avea nevoie de aprobarea lui Marcel Ciolacu pentru a anunța acordarea de despăgubiri fermierilor.
La data de 10 octombrie, suprafața totală afectată de secetă se ridica la 816.966 de hectare, fiind înregistrate pagube în 38 de județe.