Rușii bombardează din nou orașele ucrainene, inclusiv capitala Kiev
Mai multe localități și regiuni ucrainene au fost ținta atacului cu rachete sau drone kamikaze, inclusiv capitala fiind vizată în cursul nopții de miercuri spre joi.
Joi dimineață, în jurul orei 6, militarii ruși au atacat regiunea Kievului cu drone kamikaze, a transmis șeful regiunii Kiev, Oleksiy Kuleba, citat de publicația Ukrainska Pravda.
„A fost lovită una dintre comunitățile din regiune. Anterior – un atac al dronelor kamikaze. Salvatorii lucrează deja. Stați în adăposturi până când alarma este oprită. Nu publicați pe rețelele de socializare unde sunteți și nu încărcați fotografii și videoclipuri în rețele”, a scris Kuleba.
Joi dimineață, în jurul orei 4, rușii au bombardat masiv orașul Mykolaiv, cel puțin o clădire de cinci etaje fiind distrusă.
„După prima noapte, Mykolaiv a fost bombardat masiv. A fost atinsă o clădire rezidențială cu cinci etaje. Cele două etaje superioare sunt distruse la pământ, restul – sub dărâmături. Salvatorii lucrează la fața locului”, a transmis primarul Oleksandr Senkevych.
Pe tot parcursul zilei de miercuri, până seara, armata rusă a bombardat de 324 de ori localitatea Orihiv din regiunea Zaporijjea, rănind 9 civili.
„Am supraviețuit acestei zile. În total, astăzi au fost 324 de lovituri în Orikhov. Dacă până la prânz erau mai mult de 200, până la sfârșitul zilei erau deja 324! 9 locuitori răniți. Acesta este prețul de astăzi pentru „lumea rusă”. Infrastructura orașului este distrusă. Populația este distrusă”, a publicat pe Telegram miercuri seara viceprimarul din Orikhova, Svitlana Mandrych.