Vremea pe 6 noiembrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării
Vremea pe 6 noiembrie va fi normală pentru această perioadă a anului. Temperaturile se încadrează în normele obișnuite ale primei săptămâni din noiembrie.
Cum va fi vremea pe 6 noiembrie în țară
Pentru vineri, 6 noiembrie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-vestice și în cele nord-estice.
În Moldova va apărea trecător burnița în timp ce în rest cerul va fi mai mult degajat.
La munte, vântul va avea unele intensificări, iar în Carpații Meridionali rafalele vor depăși 60…70 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade pe perioada zilei, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Cele mai scăzute for fi în depresiunile din estul Transilvaniei.
Meteorologii anunță că dimineaţa şi noaptea, pe alocuri în zonele joase se va semnala ceaţă.
Cum va fi vremea pe 6 noiembrie în București
În București se așteaptă unele înnorări în prima parte a zilei și din nou în a doua parte a nopții. Tot spre seară se așteaptă și apariția ceții.
În Capitală, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 13…15 grade și cea minima de 3…5 grade.
Pentru luna noiembrie meteorologii anunță temperaturi normale perioadei. Conform specialiștilor, vom avea parte de ploi puține, mai ales în primele două săptămâni ale lunii noiembrie.
Potrivit ANM, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii.
În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie.