Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, dincolo de legendă

Mărturisesc că şi eu sunt tulburată de soarta nenorocită pe care a avut-o unul dintre domnitorii noştri cei mai importanţi, Constantin Brâncoveanu. Lucrurile certe despre Brâncoveanu sunt omorârea sa împreună cu cei patru fii şi ginerele Ianache de către turci şi implicarea nepregetată în viaţa culturală şi spirituală a ţării.

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este unul dintre edificiile de cult ridicate de domnitor. Poate şi de aceea, soarta mănăstirii a fost una, ca şi a domnului, schimbătoare şi impresionantă. Mai jos, despre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, dincolo de legendă.

Prinţul de aur

Altân-bey sau Prinţul de Aur – desigur, datorită imensei averi cu care se căpătuise – astfel era poreclit Brâncoveanu. Se spunea că totalul galbenilor săi era de trei milioane, că avea conturi prin toate capitalele cu pretenţii ale Europei, că era de departe cel mai bogat om al timpului său, că averea sa a stârnit râca şi duşmănia multora.

Chiar dacă, aşa cum arată unele documente, îi spiona pe osmanlâi, le încurca drumurile, îi ducea cu vorba, îi amăgea. Brâncoveanu este unul dintre domnitorii care s-a înconjurat, încă de la urcarea pe tron, de o armată de agenţi secreţi.

Strămoşii SRI-ului de azi, cum ar veni… Viclean, diplomat, abil, el punea sfetnicii cei de taină să deschidă, fără ruşine ori remuşcări, epistolele de la diferiţi prinţi ai Europei, îndreptate către alţi prinţi. În cancelaria neagră a domniei se rupeau peceţile, se citea conţinutul scrisorilor, se pritocea altă scriere şi, după ce se pecetluia scrisoarea astfel dirijată, ea lua drumul către destinaţia iniţială.

Printre cele 25 de sfinte lăcaşuri ridicate în ţară şi în afara fruntariilor ei, Brâncoveanu a ctitorit, după ce a ajuns domn, şi Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, mănăstire care, pentru simplul fapt că a fost ridicată de el, a avut teribil de suferit.

Domnitorul era, pe lângă înclinaţia către frumos şi învăţătură, foarte credincios. În Hristosul nostru ortodox. În credinţa strămoşească. De aceea, a sprijinit din toate puterile apariţia de carte, construcţia de şcoli, învăţarea de limbi străine. Dar s-a implicat foarte mult şi în susţinerea bisericii.

Sfidarea catolicismului

Mănăstirea Brâncoveanului a murit şi ea, precum ctitorul ei, „decapitată“ de habsburgi, la scurtă vreme după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu a sfârşit răpus de sabia otomană. Istoria ei a curs zbuciumat şi, la graniţa dintre Ardeal şi Ţara Românească, ctitoria Brâncoveanului s-a încăpăţânat, prin oameni trimişi de Dumnezeu, să rămână ortodoxă.

Situată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, Mănăstirea Brâncoveanu atrage în permanenţă credincioşii şi vizitatorii. Dincolo de legendă, conform însemnărilor, pe la anul 1654 exista aici o bisericuţă de lemn. 30 de ani mai târziu, Brâncoveanu, ajuns domn al Ţării Româneşti, pune meşterii să zidească zid trainic de piatră şi-i dă destinaţia de mănăstire creştină.

Era perioada în care calvinii habsburgi luaseră Transilvania în stăpânire şi gestul lui Brâncoveanu de a vârî dâra de ortodoxism în marea de calvinism a fost considerat anapoda sau îndrăzneţ.

Mănăstirea Brâncoveanu

Oricum ar fi fost, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a stopat, într-o oarecare măsură, atacurile la dezrădăcinarea ortodoxismului, românii de pe ambii versanți ai Carpaţilor venind să se închine aici, în legea strămoşească. Dacă oamenii aceia de demult n-ar fi rezistat, probabil că azi identitatea noastră naţională ar fi fost alta.

Ţinta tunurilor habsburgice

Cert este că, în perioada aceea, peste 150 de sfinte lăcaşe au fost distruse de habsburgi. Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a rămas o vreme în picioare. Abia după mai bine de 50 de ani de la decapitarea domnitorului, au venit tunurile vieneze şi au trântit la pământ zidurile mănăstirii. Cu furie le-au distrus. Cu mai multă patimă.

Comuniştii atei puneau bisericile româneşti cu turlele în ţărână. Şi, astfel, un ultim bastion al ortodoxiei în Ardeal a căzut.

Palatul brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus a fost locuit de neamurile domnitorului până în 1922, când, împreună cu ruinele abandonate ale mănăstirii, a trecut în stăpânirea Mitropoliei Sibiului. Patru ani mai târziu, mitropolitul dr. Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii, sfinţirea ei având loc abia după război.

Biserica, la fel ca întreaga Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Peste 35 de călugări vieţuiesc aici, la Sâmbăta de Sus, în locul ctitorit de Constantin Brâncoveanu.

Pe lângă chiliile aferente, bucătăria, izvorul cu apă limpede, aici se mai găsesc o bibliotecă imensă, un muzeu cu icoane vechi, casa brâncovenească. De asemenea, „Academia Sâmbăta – spiritualitate, cultură, artă, ştiinţă“, inaugurată în 2003, este unul dintre punctele de atracţie pentru vizitatori.

Aici au loc conferinţe pe teme religioase, ştiinţifice, artistice, culturale şi, pentru dezbateri, poposesc reprezentanţi ai tuturor confesiunilor creştine, dar şi de alt gen. Camerele de cazare de aici au două sau trei paturi şi beneficiază de apă caldă şi toaletă proprie.

Şi, din toate, noi şi vechi laolaltă, îmbinate armonios, tresaltă, ca la muzica dulce a viorii, spiritul Brâncoveanului… Îl simţiţi, dincolo de legendă, dacă ajungeţi la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu.

Loc de popas şi de smerenie

Stilul brâncovenesc al bisericii, ca şi picturile vechi care dau unicitate şi frumuseţe, au fost păstrate. Dar timpul le-a măcinat şi, în anul 1985, I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, arhiepiscop al Sibiului, mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului a început rezidirea din temelii a Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Stilul brâncovenesc a fost respectat, iar în 1992, domnitorul martir, împreună cu fiii săi şi ginerele, a fost canonizat, cinstirea lor făcându-se pe 16 august, la o zi după ce au fost ucişi în 1714.

Și, iată, dincolo de legendă, am urcat împreună până la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.