20:16, 04.11.2024 • Internațional
Un nou deces provocat de Covid 19. Majoritatea pacienților internați sunt nevaccinați
Ministerul Sănătății anunță un nou deces provocat de Covid 19, după ce sâmbătă șase persoane au murit din aceeași cauză. Aproximativ 90% dintre cei aflați în secația de Terapie Intensivă nu sunt vaccinați împotriva coronavirusului.
Un număr de 939 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu două mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 108 pacienţi, cu unul mai mult decât în ziua anterioară, dintre care 97 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 43 sunt minori, 42 fiind internaţi în secţii.
În ultimele 24 de ore, a fost raportat de către INSP un deces, la o femeie, în vârstă peste 80 de ani, care prezenta comorbidităţi şi era nevaccinată anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.120 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.