Giurgiu: Două zile, trei camioane, patru migranți sirieni găsiți în Vamă
Poliţiştii de frontieră au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, patru cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în trei autocamioane. Aceștia, șoferii și mijloacele de transport au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.
Poliția de Frontieră Giurgiu anunță că, în zilele de 15 și 16 octombrie, au fost realizate controale specifice asupra a trei autocamioane, conduse de cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 34 şi 61 de ani. Conform documentelor prezentate, şoferii transportau diverse bunuri încărcate din Turcia, unele destinate Lituaniei, altele destinate unei societăţi din ţara noastră.
În urma controalelor preliminare efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sigiliile aplicate asupra a două semiremorci erau rupte şi lipite. Procedând la efectuarea unor verificări suplimentare, oamenii legii au depistat ascunşi, într-un camion, doi cetăţeni sirieni, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, iar în alt camion, au depistat un alt cetăţean sirian, în vârstă de 30 de ani.
Aceştia au declarat ca s-au urcat în mijloacele de transport când se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără a beneficia de ajutorul șoferilor.
Un alt caz – similar – a fost înregistrat sâmbătă, 15 octombrie, când, în urma unui control fizic efectuat asupra unui autocamion, polițiștii de frontieră au constatat că prelata semiremorcii era forţată pe partea din spate. În interiorul semiremorcii a fost depistat ascuns un cetăţean sirian. Acesta a declarat poliţiştilor de frontieră, faptul că a fost ajutat de un conational pentru a se urca în mijlocul de transport şi intenţiona să ajungă în Germania.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetăţenilor sirieni, iar conform protocolului româno-bulgar, aceştia, șoferii și mijloacele de transport au fost preluaţi de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun – anunță reprezentanții IPTF Giurgiu.