Doliu în sportul din România. A murit un fost rugbyst, care a participat la trei ediții de Cupă Mondială
Federația Română de Rugby a anunțat decesul lui Mihai Cojocaru, personalitate marcantă a rugbyului românesc. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 90 de de ani.
Fost jucător, apoi metodolog care a ajutat colectivele tehnice ale naționalei de rugby de-a lungul participării la trei ediții ale Cupei Mondiale, președinte al Comisie de Disciplină și al Comisiei de Apel și membru al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Rugby, acesta și-a dedicat întreaga viața susținerii și promovării rugbyului românesc.
Născut în 29 februarie 1932 în București, Mihai Cojocaru a debutat în rugby pe când avea 11 ani, ca junior al clubului clubul „C.A.M.” – București („Viforul Dacia”), avându-i ca antrenori pe Theodor Krantz și Gustav Fanella. Ca junior a cucerit un titlu de campion național în 1950) și, ulterior, ca senior, la echipele „Locomotiva P.T.T.” și „Progresul – Sănătatea”, sub bagheta unor vestiți antrenori, precum Francisc Covaci, Ion Buzoianu și Constantin Telu Diamandi.
Vârful carierei sale rugbystice a fost atins în perioada 1954 – 1967, când a evoluat sub culorile Clubului Sportiv al Armatei Steaua, unde sub îndrumarea antrenorilor Alexandru Argeșiu și Petre Cosmănescu, a cucerit 4 titluri de campion național (1960, 1961, 1963 și 1964) și trei cupe ale României (1955, 1956 și 1958), ocupând de 5 ori locul doi (1955, 1956, 1957 și 1962) și de 2 ori locul trei (1958 și 1959) în campionat. Până în anul 1967, a fost chemat de mai multe ori să joace în selecționatele naționale de juniori și seniori (B), împotriva unor selecționate din Franța, Anglia, Germania, Țara Galilor, Italia, Spania și Cehoslovacia.
Din anul 1967 a încetat activitatea competițională, dar a rămas permanent în lumea sportului și mai ales în cea a rugbyului, activând la Federația de Natație ca instructor principal și secretar general adjunct al forului de specialitate. Din 1970, s-a transferat la Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, ca cercetător științific principal la Laboratorul de Metodologie, astfel că până în 1995 lucrează ca metodolog pentru echipele naționale și olimpice de lupte greco-romane, box, hochei pe gheață și, cu precădere, handbal.
Ca metodolog, a activat și în colectivele tehnice, care au asigurat participarea naționalei de rugby la trei Cupe Mondiale (1987, 1991 și 1995). După pensionare, împreună cu Dumitru Mihalache (Meke) a publicat lucrarea intitulată „Rugby”, iar ca autor unic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate și nenumărate articole și comentarii de presă pe specific. Figurează în calitate de coautor și secretar al colectivului de autori al primei ediții a Enciclopediei Sportului și în calitate de colaborator principal al celei de a doua ediții. În anul 2000 a fost desemnat Senior Editor al publicațiilor de specialitate „Rugby Magazin” și „100% Rugby”.
Din 1998 a fost, pe rând, președinte al Comisie de Disciplină și al Comisiei de Apel, iar din 2006 și membru al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Rugby. În anul 1983 a fost decorat cu „Meritul Sportiv” clasa a III-a, iar în 1988 a fost distins de către C.N.E.F.S. cu titlul de „Merite în Activitatea Sportivă”. Clubul Steaua și Federația Română de Handbal i-au acordat mai multe diplome de excelență și onoare. În anul 2007, Fundația Culturală Antares i-a acordat Medalia de Aur a Ordinului Cavalerilor Danubieni, în grad de Comandor.
Mihai Cojocaru a fost distins pentru rezultatele obținute cu titlurile de Maestru al Sportului (1960) și Maestru Emerit al Sportului (1997).