Olanda nu se dezminte. Parlamentul nu vrea ca România să intre în Schengen
Deși Parlamentul European a adoptat rezoluția intrării României în Spațiul Schengen, Parlamentul Olandei a adoptat un document în care se cere „analiza cu strictețe a funcționării statului de drept”.
arlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru Agerpres, eurodeputata olandeză Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului Europea.
„Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc” acest lucru, a declarat Sophia in’T Veld.
Textul rezoluției:
Camera, după ce a ascultat deliberările, luând act de faptul că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi discutată în curând; luând act de faptul că guvernul olandez a votat timp de mulți ani împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din cauza corupției persistente și a problemelor persistente legate de crima organizată din ambele țări; întrucât corupția și problemele legate de crima organizată dintr-o țară Schengen pot crea probleme majore pentru funcționarea controlului la frontieră din țara respectivă și pot reprezenta astfel riscuri de securitate pentru Țările de Jos și pentru întregul spațiu Schengen, întrucât în prezent sunt în curs de desfășurare anchete de anvergură limitată și misiuni de investigare a funcționării statului de drept, a corupției și a crimei organizate în România și Bulgaria; solicită guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile.