Prima vacanță pentru elevi din noul an școlar. Când reîncep cursurile
Începând cu ziua de vineri, elevii intră într-o vacanță scurtă, urmând să revină la școală pe data de 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Anul acesta, în premieră, structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:
* Modulul 1
– cursurilr au loc de luni, 5 septembrie, până vineri, 21 octombrie
– vacanţa tine de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie;
* Modulul 2
– cursurile se țin de luni, 31 octombrie, până joi, 22 decembrie
– elevii vor avea vacanţă de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
* Modulul 3
– cursurile vor avea loc în perioada luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie, sau vineri, 17 februarie, în funcție de decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
– cât privește vacanţa, aceasta tine o săptămână, decizia urmând să fie luată de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;
* Modulul 4
– cursurile au loc de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, după cum decid inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
– vacanţa este programată începând de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;
* Modulul 5
– cursurile se desfășoară de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
– vacanţa va tine de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.
Ce se întâmplă cu programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.
Excepţie fac însă clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, fiind organizate activităţi de instruire practică.
Dacă sunt suspendate cursurile, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare,
Inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii.
Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.
Citește și Urmează prima vacanță a elevilor. Când va fi aceasta