Vadim Ghirda, fotoreporterul român care a „pictat” inocența în iadul Ucrainei
Sunt oameni care știu să facă artă din orice. Desigur, fotografia reprezintă una dintre cele mai frumoase arte. Vadim Ghirda este un fotoreporter român care a „pictat” inocența în iadul Ucrainei și a fost premiat pentru asta.
Fotografie premiată
Multe zeci de mii, sute de mii – de n-or fi mai multe – de fotografii care au imortalizat fel de fel de scene și de imagini ale războiului din Ucraina au luat anul ăsta drumul lumii. Unele au stârnit groază, altele emoție, altele furie, altele mâhnire. Și câte și mai câte astfel de stări.
Dar numai unele dintre aceste fotografii au fost premiate. Este și cazul fotografiilor realizate de fotoreporterul român Vadim Ghirda. Ele și autorul lor au primit mai multe premii, printre care și premiul Bayeux Calvados-Normandia pentru corespondenţă de război.
Este un premiu al publicului și i-a fost decernat pentru fotografia „Copii privind prin fereastra unui tren neîncălzit care pleacă din Kiev spre Lviv”. Fotografia a fost făcută joi, 3 martie 2022, în Ucraina.
Imaginea ne arată doi copii la fereastra unui tren vechi și neîncălzit. Acesta pleca, pe 3 martie 2022, deci, la începutul războiului, din gara din Kiev în direcția Liov, oraș din vestul Ucrainei unde era mai multă siguranță și unde s-au refugiat mulți locuitori ai capitalei Ucrainei. Practic, Vadim Ghirda, fotoreporterul român, a „pictat” inocența în iadul Ucrainei.
Juriul care a acordat premiul a fost unul internațional, format din 40 de reporteri din lume, cei mai apreciați și mai valoroși.
Evenimentul care are ca scop premierea jurnaliștilor care-și fac treaba în condiții periculoase este unul anual și are loc în prima săptămână a lunii octombrie. Bayeux este primul oraş din Franţa care a fost eliberat în timpul celui de-al doilea război mondial. El a devenit, apoi, centrul presei internaţionale. Iar din 1994 a început să acorde acest premiu, cu ocazia marcării a 50 de ani de la debarcarea din Normandia.
Misiuni și premii
Să fii corespondent, să zicem, de război, nu e deloc simplu. Meseria se face nu doar cu stres, cu lipsă de confort, cu dificultăți de tot felul, ci cu – și sub – pericole și riscuri imense. Alături, unde ești tu ca să-ți exerciți meseria, e, la propriu iadul. Dar tu trebuie să surprinzi nu doar emoție, căderi, nenorociri, ci adevăr.
Un adevăr pe care să-l strigi, mai apoi, prin mijloace specifice, lumii. Vadim Ghirda, fotoreporterul român care a „pictat” inocența în iadul Ucrainei, este unul dintre cei mai apreciați fotografi din presă la nivel internațional. Fotografiile sale din timpul războiului ruso-ucrainean fac înconjurul lumii și sunt preluate de cele mai importante publicații și televiziuni, precum The New York Times, CNN, ABC sau Al Jazeera.
Vadim Ghirda, fotoreporterul român care a „pictat” inocența în iadul Ucrainei, s-a născut la București și la vârsta de 18 ani a început să colaboreze cu Associated Press – AP. Era anul 1990, când lumea se schimba. Cel puțin în Europa Centrală și de Est, unde comunismul pica.
Misiunea lui Ghirda a fost, la început, să se ocupe de frământările sociale și politice complexe generate de tranziția de la regimul totalitar la democrație. În România, tulburări civile, revolte ale minerilor, corupție pe scară largă la nivel înalt, declararea independenței Moldovei față de Uniunea Sovietică și un război de secesiune în regiunea transnistreană, în Ucraina protestele înainte de răsturnarea liderului sovietic Mihail Gorbaciov, toate în începutul anilor nouăzeci.
A urmat, apoi, destrămarea Iugoslaviei, bombardamentul NATO din 1999 asupra Serbiei, conflictul din Bosnia, protestele anti-Milosevici de la Belgrad, criza din Kosovo și războiul din Macedonia. Ghirda a prezentat lumii și conflictele din Orientul Mijlociu între 2001 și 2005 în Israel și Irak.
Recent, a acoperit preluarea Crimeei de către Rusia și conflictul din estul Ucrainei, campania de bombardare condusă de SUA împotriva grupării Stat Islamic în orașul sirian Kobani. Și, desigur, a avut grijă să informeze lumea despre ce se întâmplă în Ucraina, după ce, pe 24 februarie, Vladimir Putin a declanșat, cum i-au spus rușii războiului, operațiunea specială.
Lucrările lui Ghirda au primit premii precum Associated Press Managing Editors Award în 2000, 2001 și 2003, Premiul întâi al concursului de fotografii pentru editor și editor în 2001, Premiul întâi al National Headliner Awards 2002, Premiul întâi al Seminarului de fotojurnalism din Atlanta 2007 și 2015, Premiul National Clarion Photographers 20008 din SUA Asociația Premiul I 2013.
Vadim Ghirda, fotoreporterul român care a „pictat” inocența în iadul Ucrainei, a văzut, în atâtea misiuni, suferință, degradare, atrocități, crime și câte și mai câte. Dar continuă să-și facă meseria și să informeze opinia publică.