Iuliana Feclistov (ANAP): Statul român are ca obiectiv ca în 2025 să aibă 7 unităţi centralizate de achiziţii operaţionale

Publicat: 24 oct. 2022, 13:03, de Ziarul Puterea, în ECONOMIE , ? cititori
Iuliana Feclistov (ANAP): Statul român are ca obiectiv ca în 2025 să aibă 7 unităţi centralizate de achiziţii operaţionale
Iuliana Feclistov_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Iuliana Feclistov, a declarat că statul român şi-a propus ca obiectiv ca în anul 2025 să aibă operaţionale şapte unităţi de achiziţii centralizate (UCA), trei dintre acestea fiind deja funcţionale la Consiliul Judeţean Harghita, Consiliul Judeţean Sibiu şi Primăria Timişoara, alte patru urmând a fi înfiinţate prin proiecte derulate în cadrul PNRR.


„În 2015, momentul semnării strategiei naţionale, măsura înfiinţării unor astfel de organisme părea un obiectiv mult prea ambiţios pentru România. (…) Prin accesarea de fonduri europene şi cu sprijin din partea Băncii Europene de Investiţii, am reuşit astăzi să îndeplinim această măsură şi să avem înfiinţate trei unităţi centralizate pentru achiziţii publice la nivel local. Până acum, ANAP şi Banca Europeană de Investiţii au sprijinit mai multe primării şi consilii judeţene pentru a înfiinţa astfel de unităţi centralizate. Dintre acestea, aşa cum spuneam, trei deja sunt operaţionale, iar pentru alte nouă au fost realizate foi de parcurs, cu soluţii individualizate în vederea înfiinţării ulterioare a unor unităţi centralizate”, a declarat Iuliana Feclistov, luni, la Palatul Victoria, într-un briefing de presă în deschiderea conferinţei dedicate popularizării şi creşterii gradului de conştientizare în rândul autorităţilor contractante cu privire la beneficiile achiziţiilor centralizate la nivel local.

Ea a menţionat că pentru cele trei unităţi centralizate existente, la CJ Harghita, CJ Sibiu şi Primăria Timişoara, au fost deja lansate şase proceduri de achiziţie centralizată, achiziţii de bunuri şi servicii, dintre care pentru două deja au fost semnate acordurile-cadru cu o valoare estimată de aproximativ 30 de milioane de lei.

„Aceste două acorduri-cadru au în jur de 20 de beneficiari fiecare. În perioada imediat următoare urmează să se semneze alte două acorduri-cadru şi acestea având, bineînţeles, peste 20 de de beneficiari „, a completat Feclistov.

Preşedintele ANAP a subliniat că prin intermediul PNRR urmează ca statul român să înfiinţeze alte patru unităţi centralizate la nivel regional, având ca ţintă ca în 2025 să aibă şapte unităţi centralizate operaţionale, nu doar înfiinţate.

„Pentru fiecare dinte unităţile ce urmează să fie înfiinţate au fost identificate soluţii individualizate. Dintre acestea, aş aminti Consiliul Judeţean Buzău, Consiliul Judeţean Bihor sau Primăria Cluj, unde am şi organizat conferinţe de promovare UCA în urmă cu câteva săptămâni”, a afirmat Feclistov.

Iuliana Feclistov a precizat că împreună cu experţii BEI în ultimele două luni a organizat la nivel regional 15 conferinţe care au avut scop conştientizarea autorităţilor locale în ceea ce priveşte avantajele achiziţiilor centralizate, enumerând mai multe beneficii rezultate din operaţionalizarea unor astfel de unităţi.

„Prin folosirea UCA, autorităţile reduc costurile. (…) Dincolo de acest beneficiu evident, al reducerii costurilor, (…) unul dintre marile beneficii al acestor achiziţii centralizate este că vom reuşi ca în timp să avem documentaţii standardizate, pe de o parte, pentru că nevoile, mai ales când vorbim de servicii şi de produse cu caracter de regularitate, sunt întotdeauna aceleaşi, dar vom reuşi să ne creăm achizitori profesionalizaţi pe domenii „, a explicat şefa ANAP.

Potrivit acesteia, un alt avantaj este diminuarea riscului de contestaţii şi monitorizare a performanţei contractorilor, astfel încât să poată fi prevenit „comportamentul oportunist”.

„Este dovedit, avem studii făcute la nivelul ANAP-ului, documentaţiile care au făcut obiectul controlului ex-ante şi care au făcut obiectul unei contestaţii sunt sub 4 % şi niciuna din aceste documentaţii nu a avut o decizie care să contrazică măsurile de remediere impuse de către ANAP. Aşadar, niciuna dintre aceste contestaţii nu a fost câştigată de către operatorii economici”, a afirmat Feclistov.

Ea a punctat şi nevoia înfiinţării la nivelul ANAP, prin noua strategie naţională în materie, care va fi pusă în dezbatere în curând, a unui centru de excelenţă care va avea ca scop oferirea de asistenţă tehnică instituţiilor care ar dori să-şi înfiinţeze astfel de unităţi centralizate, precum şi oferirea de servicii de profesionalizare în mod continuu achizitorilor din aceste unităţi centralizate.

În acelaşi context, preşedinţii Consiliilor Judeţene Harghita, Sibiu şi Vaslui au punctat importanţa unităţilor centralizate de achiziţii.

Preşedintele CJ Harghita, Csaba Borboly, a menţionat că prin UCA înfiinţată la nivelul Consiliului Judeţean s-au finalizat două achiziţii publice, având ca beneficiari 21 de unităţi.

„Prin acest demers pe care l-am făcut am reuşit să dovedim că preţul poate să fie mai bun, dar şi calitatea. Deci asta este cel mai important lucru când avem specialişti. Cum a zis şi doamna preşedinte, avem o metodologie şi o documentaţie bine pusă la punct, circarii ne ocolesc şi avem timp să ne ocupăm cu treburi serioase. (…) Este menirea noastră să avem cât mai multe achiziţii publice transparente, eficiente, să economisim bani şi să avem rezultate cât mai bune”, a afirmat Csaba Borboly.

Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a evidenţiat, la rândul său, că economisirea banului public şi eficientizarea efectivă a activităţii de achiziţii reprezintă reprezintă beneficii importante ale achiziţiilor centralizate, precizând că la nivelul CJ Sibiu şi a celor 22 de instituţii din subordine s-a reuşit finalizarea procedurilor de achiziţie centralizată pentru produse de papetărie, echipamente IT, iar pentru energie electrică se află în curs de derulare o altă procedură.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a făcut referire la perfecţionarea mecanismului de achiziţii centralizate, respectiv la nevoia pregătirii unor cât mai mulţi specialişti în domeniu.

Buzatu a subliniat, totodată, nevoia unor achiziţii „la cel mai bun preţ, nu numai cel mai scăzut”, pentru că, a adăugat el, „cel mai scăzut ne-a creat de foarte multe ori mari probleme”.

„Mai ales în perioadele acestea de criză, de fluctuaţii pe pieţele financiare, în mare parte şi-a dovedit slăbiciunile acest sistem şi de aceea iniţiativa aceasta mi se pare foarte bună. Şi, aşa cum v-am spus, cred că va duce la nişte rezultate excelente, la creşterea randamentului utilizării fondurilor publice, nu astfel încât să diminuăm utilizarea lor, ci să le folosim cât mai bine în interesul satisfacerii nevoilor cetăţenilor din unităţile teritorial-administrative”, a mai spus preşedintele CJ Vaslui.