Ne trebuie (noi) lentile pentru ochelari? Ce avem de făcut?

Publicat: 24 oct. 2022, 12:40, de Puterea.ro, în Advertoriale , ? cititori
Ne trebuie (noi) lentile pentru ochelari? Ce avem de făcut?

Când vine vorba despre achiziționat ochelari noi, suntem două mari categorii de oameni: începătorii și cei care au deja ochelari pe care, eventual, trebuie să îi înlocuiască cu alții.

Dacă n-am purtat niciodată ochelari și vine momentul (poate) neplăcut când, în urma unui control oftalmologic, ni se spune că va trebui să purtăm unii … ei, atunci va trebui să ne lămurim cum stau lucrurile și cu domeniul ăsta.

Vom pleca de la oftalmolog cu o rețetă de lentile de ochelari pe care sunt scrise, pentru fiecare ochi, dioptrii pentru a vedea bine aproape, la citit și/sau la distanță. Dioptriile pot fi la rubrica “sferic”, absolut banal, dar și la rubrica “cilindru” ceea ce presupune că avem astigmatism, un alt viciu de refracție, și el destul de des întâlnit. Din punct de vedere al alegerii lentilelor, acesta nu pune nicio problemă deosebită, nu vă faceți griji că aveți ceva special care va implica lentile ieșite din comun. Lentilele vor fi la fel, doar cel care le alege sau le produce pentru dumneavoastră vor trebui să țină cont de asta, cum de altfel țin cont de toate indicațiile cu care ați venit de la oflamolog. O problemă ar fi să aveți dioptrii foarte mari, dar știința și producătorii de lentile pentru ochelari au deja soluții foarte bune și estetice pentru asemenea cazuri, deși mai costisitoare.

Cei care au avut deja ochelari, de un an, de 10 ani, de când erau mici, cam știu ce fel de lentile le trebuie, au și un producător preferat, un optician poate la care și-au tot făcut ochelarii. Totuși, și dânșii pot avea surprize la oftalmolog sau poate află ceva firesc și normal de la o anumită vârstă: că a sosit vremea pentru ochelari de citit. Dar, chiar așa experimentați și chiar și fără vești neașteptate la medic, trebuie să știți că mereu aveți de aflat lucuri noi despre lentilele pe care ați putea să le purtați. De ce? Pentru că optometria, industria producătoare de lentile pentru ochelari evoluează, mereu inventează lucruri noi sau le perfecționeaă pe cele vechi.

Concluzia? Incepători sau ochelariști vechi, trebuie să fim informați, trebuie să știm ce lentile putem alege, ce s-a mai descoperit ca să ne ajute să vedem mai bine, să ne fie mai confortabil, să avem ochelari mai frumoși, mai rezistenți.

Rămăsesem că … am plecat de la oftalmolog cu rețeta pentru lentile pentru ochelari. Și acum ce facem?

Putem să ne lăsăm atrași în zona de optică medicală a cabinetului de oftalmologie. Acolo, și-așa buimăciți de veștile primite, vom da cam fără să ne dăm seama o comandă. Ce lentile pentru ochelari am comandat? Ce tratamente? Cât ar fi costat în altă parte? Nu știm noi, că n-am avut timp să ne documentăm. Știe opticianul de acolo, dar o fi bine? Puteam alege mai bine, putea costa mai puțin?

Dacă plecăm și mergem la magazinul de optică din cartier fără să aflăm măcar un minim de lucruri despre lentile, variante și prețuri, nu vom face mare lucru bun în plus. Opticianul ne va da una, două variante din care să alegem, dar … nu cumva ar fi fost mai multe? Ni le-a oferit pe cele mai bune sau doar pe cele pe care le crede dânsul mai bune? Pentru noi, dar ce știe dumnealui despre noi? Au un raport bun calitate/preț? De ce tratamentul asta și nu celălalt? Dânsul poate, dacă e amabil sau vorbăreț, ne-ar explica, dar evident nu ar putea să aiba timp să le explice pe toate. Nu e bine așa. Nu e bine să aleagă alții pentru noi lentilele cu care va trebui să vedem o bună bucată de vreme și să plătim cât ni se spune fără măcar să fi încercat să aflăm cât ar fi costat în altă parte.  La fel cum nu e bine să intrăm în magazinul de pantofi și să zicem că vrem unii cu toc, albaștri, marimea 40, să plătim cât zice și să plecăm cu ce ne dă vânzătorul.

Deci… cum ar trebui să procedăm?

Să ne informăm. Să aflăm ce tipuri de lentile de ochelari ni se potrivesc. Vrem lentile de plastic sau de sticlă, mai subțiri sau mai groase, ce tratamente (antireflex, durificare, oleofob, hidrofob, antistatic, protecție împotriva luminii albastre,  etc.)? Și de ce unul sau altul, ce producător și cât costă la fiecare?

De unde ne informăm? De unde obișnuim să o facem în orice alt domeniu. In ultimii ani, de pe internet. Cum? Putem intra pe site-ul unui magazin online de lentile pentru ochelari. Dacă găsim unul bun, acolo vom putea face absolut tot ce ar fi trebuit să facem la magazinul de optică din cartier, doar că o facem singuri, în voie, nepresați nici de optician, nici de clienții care așteaptă. Putem citi până ne lămurim, dar putem și suna specialiștii magazinului și obține toate explicațiile de care avem nevoie. Cel mai interesant este că putem să ne configurăm singuri lentilele, să punem ce opțiuni vrem și să vedem cât costă. Verificăm la un producător, la altul, cu anume seturi de tratamente sau cu altele, lentile mai groase sau mai subțiri, totul e la îndemâna noastră. Cert e că, în final, vom fi știind ce am ales, de ce am ales așa, că știm pe ce dăm banii. Plus că, alt avantaj uriaș este că putem să vedem cât costă același lucru în mai multe locuri, că putem căuta oferte speciale, le verificăm dacă sunt oneste și beneficiem de ele. Trebuie știut că diferențele de prețuri în acest domeniu pot fi imense și e păcat să descoperiți ulterior că ați fi putut plăti doar jumătate din bani.

Un asemenea magazin online de lentile și rame de ochelari, cu module ușor de folosit pentru stabilirea lentilelor, cu prețuri bune, cu posibilitatea de a proba rame online  este ochelari.com. Dar căutați dumneavoastră, găsiți altele, comparați și folosiți-l pe cel care vă place.

Ce tipuri de lentile putem alege?

Lentile monofocale sunt lentile care a aceeași dioptrie pe toată suprafața lor. Sunt potrivite pentru cei care a nevoie de ochelari pentru distanță (miopi), pentru hipermetropi, pentru cei care au nevoie de ochelari pentru citit (presbiopi).

Dacă însă suntem miopi și, de la un timp, avem nevoie și de ochelari pentru citit, niște lentile bifocale ne pot ajuta mult. Vom avea pe aceeași lentilă și dioptrii pentru aproape și pentru citit și nu vom mai avea nevoie să schimbăm două perechi de ochelari între ele. Problema e cu distanța intermediară, la câteva zeci de centimetri nu mai vedem bine.

Aici ajungem la lentile progresive. Ele au și o zona cu dioptriile pentru citit, una pentru a vedea bine departe și, prin zona de trecere între ele, vedem bine lacalculator, de exemplu. O mare realizare a științei, lentilele progresive ne ușurează mult viața pentru că vom putea folosi o singură pereche de ochelari pentru toate activitățile zilei. Dezavantajul este că va trebui să învățăm pe unde să privim prin lentilă și poate, dacă avem de lucrat mult într-o anume zonă, ne vor deveni incomozi pentru că nu avem la dispoziție întreaga suprafață a lentilei. Aici intervin lentile progresive specializate care au doar două din zonele de vedere clară, dar sunt considerabil mai largi și le vom putea folosi mai confortabil. Lentile progresive de interior, lentile degresive (aflați mai multe aici) vor fi foarte utile când avem de stat mult la birou sau în casă, iar lentilele progresive pentru condus vă vor ajuta când sunteți la volan.

Ce tratamente alegem pentru lentile de ochelari?

Producătorii au fel de fel de seturi de tratamente, dar trebuie să citim despre ele și să vedem de care avem nevoie cu adevărat și să alegem unele mai performante, în funcție și de buget. Tratamentele antireflex și durificare sunt acum disponibile pentru marea majoritate a lentilelor, dar putem avea și un tratament oleofob, hidrofob, antiaburire. Sau putem alege protecție împotriva luminii albastre dăunatoare produse în general de ecranele digitale sau împotriva razelor UV nocive, vinovate de fotoîmbătrânire. Tot aici trebuie zis că oricare dintre tipurile de lentile de ochelari descrise pot fi fotocromatice, (heliomate), adică se vor închide la culoare în funcție de intensitatea luminii, lucru care le transformă în ochelari de soare doar când e cazul.

Cum e cu grosimea lentilelor?

Indicele de refracție al materialului este cel care trebuie ales și care determină grosimea lentilelor noastre. Orice lentile pentru ochelari veți alege, veți observa că au în denumirea lor 1.5, 1.6 sau așa ceva. Cu cât e mai mare, cu atât grosimea lentilelor este mai mică și ele vor fi mai ușoare și mai estetice. Acest lucru va conta mult când avem dioptrii mari sau alegem rame fără cadru (pe fir, cu șurub sau capse).

Toate acestea, dar mult mai precis și la obiect explicate, găsiți în magazinul online, chiar acolo unde vă creați propria pereche de lentile. Alegeți tipul de lentile, producătorul, apoi diferitele alte caracteristici trecute în revistă pe scurt anterior și, cu fiecare pas veți fi mai aproape de a ști mult despre lentile în general, despre ce lentile de ochelari vă trebuie și care va fi prețul lor. Adăugați opțiuni și înlăturați din ele, până ajungeți să vă încadrați cât mai bine în buget. Apoi verificați și în alte magazine configurația aleasă pentru a fi siguri că ați găsit prețul cel mai bun.

Probabil veți fi acum de acord că nu puteați discuta toate acestea cu opticianul din cartier. Si că nu aveați cum să faceți alegeri atât de bine informate și nici nu puteați potrivi, în 10, 20 chiar 30 de minute, atât de bine prețul final cu dorințele dumneavoastră și cu cât v-ați propus să cheltuiți.

In final, aveți două variante la alegere. Rămâneți online și vă comandați lentilele, cu sau fără montaj pe rame, pe ramele dumneavoastră sau pe cele pe care le alegeți de pe site și primiți ochelarii în colet acasă sau unde vreți. Sau reveniți la magazinul din cartier sau de unde îl știți și comandați acolo ce deja ați stabilit că vă doriți, că vi se potrivește nevoilor vizuale și obiceiurilor de zi cu zi. Acum veți avea însă păreri, răspunsuri la întrebările opticianului și nu îl mai veți lăsa să aleagă în locul dumneavoastră pentru ochelarii pe care îi veți plăti și purta dumneavoastră.