Care este deosebirea dintre Sfântul Dumitru și Sfântul Dimitrie cel Nou?
Care este deosebirea dintre Sfântul Dumitru și Sfântul Dimitrie cel Nou? Desigur este o întrebare care apare invariabil, anual, în această perioadă. Aceasta deoarece cei doi sfinți sunt sărbătoriți la distanță de o zi!
Astăzi – 26 octombrie – creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Dumitru, în timp ce mâine – 27 octommbrie, este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou. Care este diferența între cei doi sfinți?
Care este deosebirea dintre Sfântul Dumitru și Sfântul Dimitrie cel Nou? Cine a fost Sfântul Dumitru
Sfântul Dumitru – cel sărbătorit astăzi – a trăit în vremea domniei împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu (284-311), potrivit crestinortodox.ro. Tatăl lui era fiul dregătorului cetății Tesalonicului și datorită înțelepciunii sale, a ajuns dregător în locul acestuia. Din cauza persecuțiilor, a fost botezat în ascuns, iat atunci când s-a aflat că este creștin și că refuză să jertfească zeilor, Dumitru a fost întemnițat.
În închisoare l-a binecuvântat pe Nestor, un creștin, să lupte cu Lie. Însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te! Și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”. Și primind binecuvântarea lui Dimitrie, Nestor l-a învins pe Lie. Pentru cele întâmplate, împăratul a poruncit ostașilor să-l străpungă cu sulițele pe Dimitrie, iar lui Nestor să i se taie capul. Moaștele Sfântului Dimitrie se află în biserica din Tesalonic (Grecia).
Cine a fost Dimitrie Basarabov
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit pe 27 octombrie. Acesta s-a născut și a trăit în satul Basarabi, de la sud de Dunăre (Bulgaria) în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Cu un stil de viață caracterizat de abstinență de la unele plăceri trupești, acesta s-a retras într-o peșteră. Tradiția spune că înainte de a muri, s-a așezat singur între doi bolovani, ca într-un sicriu. A fost acoperit în timp de apele râului, iar moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelație.
I s-a arătat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Părinții s-au deplasat la locul indicat în vis, lângă râul Lom, unde au descoperit trupul neputrezit al sfântului.
Ulterior, moaștele Cuviosului Dimitrie au fost depuse în biserica din Basarabi. În tradiția bisericească, un domnitor al Țării Românești, al cărui nume nu este menționat, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie în București. Moaștele au fost depuse în iunie 1774, în Catedrala Patriarhală din București, acolo unde se află și în prezent. Sf. Dimitrie este considerat ocrotitorul Bucureștilor.