Un sucevean și-a trimis toți cei 5 copii minori la muncă
Deși la 8-9 ani un copil ar trebui să fie la școală sau afară la joacă, un sucevean s-a gândit că cei mici ar trebui să-și câștige deja pâinea. Drept urmare, i-a trimis pe câmp, la muncă și într-o fabrică de anvelope.
„În cauză s-a reţinut că (…) inculpatul şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activităţi agricole de creştere şi de îngrijire a animalelor la ferma de măgari a familiei şi la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din judeţul Suceava, în scopul obţinerii de beneficii materiale. Astfel, copiii erau treziţi în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineaţa şi erau forţaţi, prin recurgerea la acte de agresiune fizică şi psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22,00 – 23,00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activităţi adecvate cu prietenii, activităţi recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile şcolare, măsuri şi tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor”, arată anchetatorii.
Copiii au fost exploataţi în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziţia de autoritate pe care o deţinea şi de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, menţionează sursa citată.
Potrivit IGPR, joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat în acest caz două percheziţii domiciliare. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.500 de lei, 2 telefoane mobile şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
În prezent, cu privire la persoanele vătămate a fost dispusă măsura specială de protecţie a plasamentului de către DGASPC Suceava, se arată în comunicat.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava vor sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de bărbat, pentru 30 de zile.