“L-aș împușca!” Confruntare cu scântei în biroul lui Petre Daea între fermierul Muscă și ministrul Barna Tanczos
România importă circa 85% din carnea de porc, în timp ce porcii din complexele industriale sunt sacrificați, din cauza pestei porcine africane. Dimitrie Muscă, un mare fermier din Vestul țării, îl acuză pe Barna Tanczos, ministrul Mediului, că nu a făcut nimic pentru a opri boala, ci din contră s-a ajuns ca fondurile de vânătoare să fie suprapopulate. “I-am spus că l-aș împușca”, declară Muscă, care a avut o discuție aprinsă cu ministrul Mediului în biroul ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Fermierul din Arad, care a fost nevoit să sacrifice, anul trecut, în jur de 25.000 de porci din cauza pestei porcine africane, îi reproșează lui Barna Tanczos faptul că nu a rezolvat problema vânatului, mistreții continuând să producă pagube foarte mari.
“Am avut o discuție foarte neprincipială cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, în biroul domnului ministru Daea și i-am spus că l-aș împusca: Nu a făcut nimic pentru a opri pesta porcină africană. Absolut nimic, i-am zis, spune, domnule ministru, dacă ai făcut ceva. Treaba lui este să dea bani la vânători? De ce vânătorii au supranumeric populate toate fondurile de vânătoare, pe a cui socoteală, pe ai cui bani trăiesc aceste animale? Suntem singura țară din UE în care animalul este la Ministerul Mediului, peste tot în Europa vânatul este al celor care dețin pământul. Pagubele făcute de mistreți sunt foarte mari”, a declarat Dimitrie Muscă, fondatorul CAI Curtici la o conferință desfășurată recent la ASAS.
În același timp, crescătorul de porci din Arad susține că prin deciziile pe care le-a luat la Ministerul Mediului Barna Tanczos a favorizat creșterea importurilor de aninale vii și carne de porc din Ungaria, care a devenit unul din principalii furnizori.
“Domnule ministru, ești criminal, ai distrus industria cărnii de porc din România, nu am nicio dovadă, dar în mintea mea a încolțit ideea că trebuie să mâncăm carne din Ungaria, de unde se aduce în draci carne de porc. De ce să producem în continuare, de ce să mai creștem noi porc? Știe ce face acest ministru al Mediului?”, a mai afirmat Dimitrie Muscă.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Amabasadei Ungariei la București, care nu avut, însă, nicio reacție la acuzațiile lui Dimitrie Muscă.
La rândul lui, ministrul Petre Daea a recunoscut că a avut loc această discuție, însă, nu a dorit să comenteze.
Dimitrie Muscă susține că ANSVSA și Ministerul Mediului nu au fac decât să-și paseze responsabilitatea în privința vânatului, iar între timp România riscă să piardă și efectivele de porci pe care le mai deține la acest moment.
“El (n.r.- Barna Tanczos) spune așa, eu nu pot să fac legi, numai ANSVSA poate. La rândul ei, ANSVSA spune: eu vreau, dar nu pot să fac nimic, pentru că vânatul este al Ministerului Mediului”, arată fermierul.
Creșterea porcului, aproape de faliment total
Efectivele de porci s-au redus dramatic în ultimii ani, din cauza pestei porcine africane (PPA). La acest moment, șeptelul se ridică undeva la 3,5 milioane animale, în scădere cu un milion de capete față de acum 5 ani, din care aproximativ 50% se află în gospodăriile populației.
Reprezentanții patronatelor din sector susțin că dacă nu se stabilesc reguli stricte privind creșterea animalelor în gospodăriile populației, nu vom mai avea ferme industriale de porci în România.
“Ne apropiem tot mai mult de momentul dispariției sectorului de carne de porc din România”, a atras recent atenția Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
Conform datelor Asociației Române a Cărnii (ARC), în prezent, există 30 de focare de PPA în 20 de localități la porci domestici și în peste 800 de fonduri de vânătoare.