Mă reprofilez… în tencuieli!

Gata, mă reprofilez! Parol, zic! Ca să n-o bag, din prima, pe-aia cu jur pe roşu, căci, la momentul ăsta, nu ştiu dacă mai am prin casă ceva de culoarea asta, în afară de mopul cu care spăl prin casă şi de moţul de la basca de inundaţii. Şi, or’şcât, nu se face să iau în derâdere numele reprofilării mele. Cu juma’ de ochelar văzusem fofilării mele.

Schimb macazul. Întorc roata. Cum am zis, mă reprofilez. Şcoala vieţii aşa zice, aşa impune, aşa arată. Îl dau naibii de scris, nu mă mai las chinuită de talente, că, vezi, Doamne, plaivazez la romane, o literă nu mai mâzgălesc, nici măcar în joaca mamei ei de joacă!

Mă împrietenesc cu bidineaua, cu canciocul, cu mistria şi cu alte scule şi unelte de-astea, de face omul treabă cu ele, pe lângă pereţii şi zidurile casei lui sau ale altora. De ce așa? De ce mă reprofilez?

Păi, uite de-asta: de vreo lună, bătută pe muchie, pe şest, în dungă, în lateral și cum o mai fi, mă rog de unu’ să vină să facă la casa veche – veche, ce mai, de două sute de ani – de la ţară, niscaiva reparaţii, îmbunătăţiri, reciclări. Sau cum le-o mai zice. Că încă sunt nereprofilată.

Oricum, să făţuiască pe din afară casa. Şi el nu zice că nu vine, că nu poate, că nu vrea, că nu ştie, că… mama mă-sii de situaţie! Nuuuuu… Zice: vin acum; vin mai încolo; vin azi; vin mâine; vin poimâine; vin joi, după miercurea ciuc! Și, desigur, nu vine! Măi, băiatule! Ia, lasă! Nu mai veni! Nici acum, nici mai încolo!

Că, dar-ar dracii să dea, mă apuc eu de treaba asta. Că n-o fi operaţie pe creier! Aşa mi-am zis zilele trecute şi, cu simţ de răspundere – mai ceva ca Manole, când a făcut mânăstirea de la Curtea de Argeş – m-am echipat corespunzător – că am mai văzut şi eu cum fac meşterii, când meşteresc ei – şi m-am apucat de dres, reparat, îndreptat, încărcat.

La urmă de tot, am băgat în funcţiune şi trafaletul şi pensula şi, gata, am dat casei alt fason. Nu ştiu dacă am făcut bine, dacă am folosit ce materiale trebuia, dacă am pus cantităţile aferente din toţi sacii ăia, înşiraţi pe unde se putea, din cauza ploii. Că, de ce să zic, specialistă, nu sunt.

Adică, reprofilată, reprofilată, dar până la specialistă mai sunt niște trepte de urcat. Da’ parcă ăia de fac asta, în mod obişnuit, pe bani mulţi, nu sunt tot urechişti, ca mine? Puţini dintre ei au făcut vreun an la seral sau la profesională, cu şi despre tainele ziditului, vopsitului, tencuitului, văruitului şi ce mai intră în categoria asta.

Nu ştiu, zic, dacă am procedat cum trebuie, adică beton, cărămidă, ipsos şi alte de alea. Dar a ieşit bine. Ochiul, chiar cârcotaş, nu vede diferenţa, cel puţin, pe moment, dintre mâna unui specialist – român, bre, nu britanic – şi a mea.

Şi, dacă vreunul trăncănește, taca, taca, şi zice nu ş’ ce, adicătelea că nu e bine, nu e frumos, nu e în regulă, ca pe Ana lui Manole, că tot m-am învăţat cu materialele de construcţii, îl zidesc! Parol! Aşa că, mă reprofilez, pe cuvânt. Care ai de reparat, dres, văcsit şi alte operaţii de-astea, iote-mă, aciişa sunt!

Nu beau, nu fumez, nu sunt rea de gură, nu înjur, nu aştept mâncare de trei ori pe zi şi două gustări între, nu spun da, când şi dacă e nu, vă daţi seama ce comoară de meşteriţă sunt la casa omului. Uite cum face omu’ un ban cinstit.

Bre, meşteri mari, calfe şi zidari, să dea dracii dacă nu vă iau, poftim, că aşa îmi vine, brânza din pateu! De vă las, na, doar foietajul, să vă înecaţi cu el. Mă reprofilez, ce mai… Fac și io de-o merdenea. Deci şi carevasăzică, să nu ziceţi că nu v-am spus… Mă reprofilez!