„Putin este pregătit pentru discuții cu Occidentul”. Reacția Ucrainei
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că președintele Vladimir Putin este încă pregătit pentru discuțiile privind Ucraina, tarnsmite agenția rusă de știri RIA Novosti. Reacția Ucrainei a venit imediat, fiind menționată care ar fi „singura propunere realistă”.
„Suntem întotdeauna gata să-i ascultăm pe colegii noștri occidentali dacă aceștia cer organizarea unui dialog. Sper că, pe lângă contacte pe linia departamentelor diplomatice și prin alte canale de propagandă, vom putea oferi câteva abordări serioase care vor contribui la dezamorsarea tensiunilor și vor ține seama pe deplin de interesele Federației Ruse și de securitatea acesteia”, a transmis duminică Lavrov.
Argumentele Rusiei
Potrivit acestuia, Rusia este pregătită să vorbească cu Occidentul dacă vine „cu propuneri realiste bazate pe principiile egalității și respectului reciproc pentru interese menite să găsească compromisuri și să echilibreze interesele tuturor țărilor din această regiune”.
El dă asigurări că, în ultimele șase luni, „au existat mai multe inițiative din partea americanilor și a altor colegi occidentali care au cerut convorbiri telefonice cu liderul rus”.
Lavrov a mai spus că unii miniștri de externe au apelat la el cu aceeași solicitare și a fost întotdeauna de acord.
Ministrul rus de Externe a mai adăugat că președintele Putin a declarat în repetate rânduri că Rusia nu a refuzat sau nu a refuzat niciodată să negocieze. De asemenea, a amenințat că „cu cât vor trage mai mult de timp cu negocierile, cu atât le va fi mai greu să discute cu noi”.
Pe 27 octombrie, la sesiunea plenară a Clubului Internațional de Discuții Valdai de la Moscova, președintele rus declara că, mai devreme sau mai târziu, Occidentul va trebui să înceapă o „conversație pe picor de egalitate”.
Reacția Ucrainei
Singura propunere realistă pentru posibile negocieri cu Rusia ar trebui să fie încheierea imediată de către Putin a războiului împotriva Ucrainei și retragerea trupelor rusești conform granițelor stabilite în 1991, când Ucraina și-a declarat independența, transmite purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko.
El a adăugat că cei care caută cu adevărat negocieri nu distrug sistemul energetic al țării, astfel încât populația sa să înghețe în timpul iernii, nu se angajează în execuții în masă ale civililor, nu bombardează zonele rezidențiale, nu anunță mobilizarea a încă 300.000 de militari, nu blochează aprovizionarea cu cereale și nu emit ultimatumuri.
Nikolenko consideră că declarația lui Lavrov despre disponibilitatea pentru negocieri nu este altceva decât un alt paravan de fum pentru a câștiga timp pe fondul înfrângerilor armatei ruse.
Potrivit acestuia, atâta timp cât Rusia continuă să comită crime în Ucraina, ar trebui să existe un singur răspuns – pe câmpul de luptă.
„Suntem recunoscători partenerilor internaționali care stau umăr la umăr cu Ucraina în lupta sa pentru existență. Numai prin eforturi decisive comune este posibilă oprirea Rusiei, care reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității nu numai a Europei, ci și a lumii”, a rezumat reprezentantul Ministerului de Externe.