Dan Petrescu a făcut scandal la finalul meciului cu Rapid: „Un arbitraj ca pe vremea Scorniceştiului”
Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat nemulţumit de arbitrajul centralului Cătălin Popa, la meciul cu Rapid.
Tehnicianul este de părere că echipa sa trebuia să primească două lovituri de pedeapsă în partida disputată duminică seară.
”În prima repriză, primele 30 de minute am controlat jocul, apoi a venit faza penalti-ului. Dacă avem VAR ar trebui să se controleze, pentru că mai întâi a faultat Luckassen, apoi a intrat Scuffet. La al doilea penalti, ce să mai zic, dacă arbitrul se ducea la VAR vedea că nu a fost nimic. Apoi a scăpat Deac şi acolo era de roşu, clar. Mie mi s-a părut că a fost un arbitraj ca pe vremea Scorniceştiului. Dacă Rapid ar fi câştigat fără ajutorul arbitrului era ok, aşa este viciere de rezultat. Puteţi să puneţi titlul Popa- CFR 2-1. Cam tot ce a fluierat a fost în favorea lor. Acum nici nu ar trebui să-l omorâm pe arbitru. Poate şi cei de la VAR ar fi trebuit să-l cheme la anumite faze. Rapid a jucat bine astăzi şi nu pot să mimimalizez ceea ce a făcut Mutu aici.
În campionat mai avem multe meciuri, avem timp să ajungem acolo unde vrem noi, pe primul loc. Acum urmează meciul din Europa, cu Ballkani. Avem ceva probleme şi cu Yuri. Am înţeles că Ballkani şi-a amânat meciul, îmi pare rău că nu am avut şi eu ideea asta”, a declarat Dan Petrescu.
Rapid a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, duminică, pe teren propriu, scor 2-1, într-un meci din etapa a 16-a din Superligă.