Franţa caută o rută terestră prin România și Polonia pentru transportul cerealelor din Ucriana

Publicat: 31 oct. 2022, 13:02, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Franţa caută o rută terestră prin România și Polonia pentru transportul cerealelor din Ucriana

Franţa vrea să găsească o rută terestră care să treacă prin România sau Polonia și să permită exportul produselor agricole din Ucraina, după retragerea Rusiei din acordul internaţional negociat sub egida ONU, a anunţat, luni, ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, informează Reuters.

„Căutăm să vedem dacă, neputând trece prin Marea Neagră, putem trece în schimb prin intermediul rutelor terestre…ne uităm în special la rutele terestre prin România şi Polonia”, a declarat Marc Fesneau pentru postul de radio RMC Radio.

„Vom continua să lucrăm pentru un sistem care nu ne pune la mâna sau la bunăvoinţa sau în acest caz la reaua-voinţă, lui Vladimir Putin”, a mai spus Marc Fesneau referindu-se la preşedintele Rusiei.

Sâmbătă, Moscova a anunțat că își suspendă participarea la acordul care asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Anunțul a venit după atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că l-a folosit drept pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.

Acordul de la Istanbul, intrat în vigoare la 1 august, prevedea ca navele comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, să fie inspectate de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU.

Datorită acestui acord, au putut să fie exportate din porturile ucrainene peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole. În această săptămână, în largul Istanbulului, se aflau peste 170 de nave care aşteptau să fie inspectate.

După retragerea Rusiei din acordul privind coridorul Mării Negre, au crescut cotaţiile la grâu şi porumb pe fondul îngrijorărilor cu privire la aprovizionarea mondială cu alimente.