Incredibil: Câți oameni sunt pe Instagram
Probabil că de multe ori v-ați pus această întrebare: Câți oameni sunt pe Instagram? Cât din populația omenirii se afișează pe rețeaua pe care, dacă nu ești, nu exiști?
Peste 2 miliarde de oameni folosesc Instagram cel puţin o dată pe lună, arată datele oficiale date publicităţii de Meta.
Instagram a trecut de pragul de 2 miliarde de utilizatori activi lunar şi este al treilea produs Meta, după Facebook şi WhatsApp, care atinge acest nivel.
Câți oameni sunt pe Instagram?
Chiar dacă este unul dintre cele mai de succes produse Meta, atât ca popularitate, cât şi financiar, Instagram a încetinit creşterea în ultima vreme, având nevoie de aproximativ patru ani pentru a adăuga al doilea miliard de utilizatori, după ce atinsese pragul de 1 miliard de utilizatori în 2018.
În total, cele trei produse Meta însumează acum 3,71 de miliarde de utilizatori unici din toată lumea.
Instagram este în plin proces de schimbare, trecând, la fel ca Facebook, la un feed care afişează utilizatorilor mai multe postări de la persoane pe care nu le urmăresc, dar oferind în acelaşi timp feed-uri speciale pentru prieteni sau creatorii preferaţi de conţinut.
Instagram, pândit de TikTok
Toate aceste modificări, inclusiv accentul foarte mare pus pe video vertical, vin ca urmare a creşterii masive în popularitate a TikTok, care a devenit în ultimii ani cea mai mare ameninţare pentru platformele sociale ale Meta.
Între timp, WhatsApp a trecut de 2 miliarde de utilizatori zilnici (nu lunari) – care trimit şi primesc mesaje prin intermediul serviciului criptat.