Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa. Noi detalii de la avocat
Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa – cel care a tulburat liniștea Bisericii Ortodoxe după ce a fost implicat în scandalul abuzurilor sexuale, a precizat avocatul. Astfel, noi detalii au apărut în acest caz care a tulburat apele societății românești.
Preotul a recunoscut acuzațiile de abuz sexual la începutul lunii octombrie, măsurile fiind luate chiar în aceeași zi de Arhiepiscopie.
Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa. Noi detalii de la avocat
Primul avocat al lui Visarion Alexa a fost înlocuit la finalul lunii septembrie cu avocatul Teodor Cenușe. Acesta a făcut o serie de noi precizări.
Atât și nimic mai mult
Avocatul a mai adăugat că nu e absolut nimic nou în situația părintelui. Și nici nu se va schimba până când procurorul de dosar nu va decide ce pași urmează.
„Nu există un interval de timp bine definit în care să se ia o decizie sau alta. Ca atare, toată chestiunea asta ar mai putea dura săptămâni sau poate chiar luni. Nu se pune în termenii ăștia problema. (n.r. dacă judecătorul va ține cont că acuzatul este preot) Instanța va judeca doar faptele. Atât și nimic mai mult!”, a mai declarat avocatul, potrivit aceleiași surse.