Cum a furat poștașul din Chiajna sacul cu 50.000 de euro. Primele imagini (VIDEO)
Vârstnicii din Chiajna au rămas fără pensii, din cauza unui poștaș care a furat un sac în care se aflau 280.00 de lei. Adică 50.000 de euro. Cum a furat poștașul din Chiajna sacul cu 50.000 de euro? Primele imagini.
Cel care a sesizat dispariția banilor a fost șoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este chiar colegul său.
Individul a fost identificat de oamenii legii datorită unei înregistrări video care arată ce s-a întâmplat la fața locului. Polițiștii au reușit să îl identifice pe acesta. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, iar oamenii legii merg și pe varianta unui alt suspect care să-l fi ajutat pe acest bărbat.
Reprezentanții Poștei Române au anunțat că vor trimite alți bani la Chiajna, ca să nu rămână vârstnicii fără pensii.
Cum a furat poștașul din Chiajna sacul cu 50.000 de euro
Cercetările continuă
Oamenii legii au reușit să îl identifice pe acesta. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, iar polițiștii merg și pe varianta unui alt suspect care să-l fi ajutat pe acest bărbat. Cercetările continuă pentru ca suspectul să fie depistat și audiat de polițiști.
Antena 3 CNN a obţinut imagini de pe camerele de supraveghere care ar surprinde momentul jafului.
Primele imagini cu momentul în care poştaşul din Chiajna a furat un sac cu peste 50.000 de euro aici – https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/postas-chiajna-jaf-posta-romana-bani-pensii-656042.html