Cîțu, autolaudativ: Suntem Guvernul cel mai responsabil, datoria publică e sub media europeană
Criza economică are efecte mult mai blânde în România față de alte țări europene, a transmis astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Conform acestuia, este vorba de un procent de trei ori mai mic al datoriei publice. Cât privește deficitul, există o explicație: greaua moștenire a trecutului.
Într-o conferință de presă susținută luni, ministrul Finanţelor a anunțat că datoria publică a României va crește anul acesta doar cu 6,5 puncte procentuale. În restul statelor europene, ar fi vorba de cifre de trei ori mai mari.
„Datoria publică în România creşte anul acesta cam cu 6,5 puncte procentuale. Restul Europei creşte în medie cu 20 de puncte procentuale. Dacă ne ducem la criza care nu a avut aceeaşi magnitudine (ce din 2008 – 2009, n.r.), vom vedea că în perioada 2009-2010 datoria publică a crescut cu 20 de puncte procentuale”, a anunțat Cîţu.
Acesta a ținut să se autofelicite, menționând că „suntem Guvernul cel mai responsabil în acest moment, cu cea mai mică creştere a deficitului bugetar şi cea mai mică creştere a datoriei publice din Uniunea Europeană”. În plus, a menționat și reducerea costurilor pentru datoria publică.
În ceea ce privește deficitul, ministrul dă vina pe greaua moștenire a guvernărilor precedente.
„Necesarul de finanţare pentru anul acesta este de 138 miliarde lei, dar din aceşti 138 miliarde lei avem 50 miliarde lei care vin împrumuturi din trecut. Am fost nevoiţi să plătim 10 miliarde lei doar în octombrie, deci bani luaţi în trecut de guvernele anterioare – cei 10 miliarde lei luaţi în 2017 – foarte prost administrată datoria publică”, a mai spus Cîțu.