Salarii mai mari pentru angajaţii CFR SA de la 1 decembrie

Publicat: 04 nov. 2022, 12:00, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Salarii mai mari pentru angajaţii CFR SA de la 1 decembrie

De la 1 decembrie, angajaţii CFR SA vor beneficia de o majorare salarială de 6%, după majorarea de 10% acordată începând cu 1 iunie 2022, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

În același timp, de la 1 noiembrie 2022, valoarea tichetului de masă a crescut cu 10 lei, până la 30 de lei.

„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a semnat noul Act Adiţional, la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu o majorare salarială de 6%, de la 1 decembrie 2022, şi creşterea valorii tichetului de masă, de la 1 noiembrie 2022, la 30 de RON, de la 20 de RON!”, informează compania într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.

În luna iunie, salariaţii companiei au beneficiat de majorarea cu 10% a salariilor de bază și tot atunci valoarea tichetului de masă a crescut de la 15 lei la 20 de lei.

Astfel, în anul 2022, veniturile angajaţilor au crescut cu 16%, iar valoarea tichetului de masă a ajuns de la 15 lei, la 30 de de lei, arată conducerea CFR SA.

Compania menţionează că în anul 2021 angajaţii CFR SA nu au beneficiat de nicio creştere a salariilor, ultima majorare de 5%, fiind acordată în decembrie 2020.

Reţeaua de căi ferate din România are o lungime totală de 20.077 km de linii, fiind a şaptea reţea ca mărime din Uniunea Europeană.