Doi elevi de la Colegiul Reformat din Târgu Mureș au fost înjunghiaţi la balul bobocilor
O petrecere organizată într-un club din Târgu Mureş cu ocazia balului bobocilor la Colegiul Reformat s-a lăsat, în noaptea de joi spre vineri, cu bătaie între elevi, doi dintre aceștia fiind înjunghiaţi.
Cei doi adolescenți în vârstă de 16 ani nu au leziuni critice, dar au fost internaţi sub supraveghere medicală, a anunțat coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa.
„Au fost aduşi în cursul nopţii, în jurul orei 0,20, doi adolescenţi de 16 ani, heteroagresiune, plăgi înţepate cu cuţit, unul dintre ei a fost înţepat în zona feţei şi umărului, iar celălalt în zona abdominală. Nu sunt leziuni critice, dar au fost internaţi pentru supraveghere la chirurgie pediatrică amândoi”, a declarat dr. Maria Salanţa.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a precizat că agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş, iar petrecerea a fost organizată de copii, fără să existe vreo implicare a şcolii sau părinţilor, arată Mediafax.
„În urma discuţiilor avute cu directorul adjunct de la Liceul Romano-Catolic, Tamasi Zsolt, am fost informat că, în cursul zilei de ieri, a avut loc balul bobocilor, iar după masă a avut loc petrecerea la un club. Nu a fost organizată de unitatea de învăţământ sau de asociaţia de părinţi, iar la această petrecere copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi. Dar situaţia lor este sub control, în acest moment fiind sub atenta supraveghere a medicilor. Astăzi, la ora 13:30, am convocat conducerea Liceului Teoretic ‘Bolyai Farkas’ (în cadrul căruia funcţionează Colegiul Reformat, n.r.) la o discuţie la Inspectoratul Şcolar”, a declarat inspectorul şcolar general Sabin Păşcan.
Până la acest moment, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a comunicat niciun punct de vedere oficial cu privire la incident.