Complexul Razim-Sinoe rămâne fără şalău. Plătica, tot mai puțină și ea
Cunoscut drept „patria şalăului”, complexul Razim-Sinoe devine tot mai sărac în ceea ce privește resursa piscicolă, mai ales în privința şalăului, însă, pentru moment, nu se ia în calcul interzicerea totală a pescuitului în complexul Razim-Sinoe.
În primele nouă luni ale anului, a fost capturată o cantitate de doar aproximativ 4 tone din această specie, de cel puţin trei ori mai mică decât în urmă cu câţiva ani, potrivit datele oficiale primite de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) de la punctele de primire a peştelui din rezervaţie.
Guvernatorul Deltei, Gabriel Marinov, a declarat pentru Agerpres că în ciuda secetei din acest an, raportările făcute de cherhanalele, punctele de debarcare şi centrele de primă vânzare a peştelui din Deltă nu arată o scădere dramatică a capturilor pescarilor,. Trebuie remarcat, însă că resursa piscicolă din mediul natural a scăzut.
„Dacă ar fi să ne uităm pe capturile declarate până în luna septembrie per total an, vom vedea că acestea se înscriu cu mici excepţii în capturile declarate an de an. (…) Ce e de remarcat este faptul că în toate zonele de pescuit cantitatea de peşte capturată în ape naturale este din ce în ce mai scăzută”, a declarat Marinov.
El a atras atenţia asupra „scăderii drastice” a capturilor de şalău din complexul lagunar Razim-Sinoe, dar și asupra problemelor legate de plătică.
„De câţiva ani, ARBDD şi Institutul Naţional Delta Dunării populează cu şalău complexul lacustru şi încercăm să facem acelaşi lucru de anul viitor şi cu plătica la care se înregistrează scăderi drastice ale capturilor, mai ales că se ştie că plătica reprezintă sursa de hrană pentru şalău”, a menționat guvernatorul Deltei.
Nu se pune problema interzicerii pescuitului
Conducerea ARBDD a dat asigurări că pescarii din zonă îşi vor desfăşura în continuare activitatea, nefiind luată în calcul interzicerea pescuitului.
„O asemenea măsură de interzicere a pescuitului este doar finalul unui demers de redresare a situaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a pus în discuţie interzicerea totală a pescuitului în complexul Razim-Sinoe, iar dacă se va discuta, se va discuta despre şalău la un moment dat, dar lucrul acesta rămâne ca ultimă soluţie. Până acolo, mai sunt multe de făcut, inclusiv discuţii privind utilizarea unor scule în anumite perioade ale anului”, a precizat conducerea ARBDD.