Ce măsuri are Ministerul Educației pentru elevi, profesori și părinți: sprijin pentru simpla gestionarea perioadei în care școlile sunt închise
Consilierii școlari vor participa de acum la orele de dirigenție din școli pentru a veni în sprijinul elevilor și al profesorilor.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a avut astăzi o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).
Anisie a prezentat în videoconferință măsurile care se impun în această perioadă în care elevii nu merg la școală și participă la cursuri online.
Măsurile vizează componenta educațională (continuarea procesului de predare-învățare-evaluare) și pe cea socio-emoțională (oferirea de consiliere psihologică pentru elevi, profesori și părinți).
Pentru ca fiecare elev să aibă acces la educație, inspectoratele școlare vor elabora un plan de intervenție local pentru fiecare școală.
Conform MEC, „fiecare inspectorat, prin intermediul CJRAE/CMBRAE, va pune la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00, o linie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților”.
Numerele de telefon vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare și pe paginile web ale Ministerului Educației și Cercetării: www.edu.ro și http://educatiacontinua.edu.ro.
Tot pentru a veni în sprijinul elevilor și al profesorilor, consilierii școlari vor participa și la orele de dirigenție.
„Complementar, CJRAE/CMBRAE va organiza și sesiuni online pentru profesorii diriginți, dar și pentru părinți, sesiuni care au drept scop o mai bună gestionare a diferitelor situații cu care ei se pot confrunta în această perioadă”, a mai menționat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.