Industria IT din România a depășit valoarea de 9 miliarde euro (ANIS)
Industria IT este una dintre cele mai performante din România, cu o creștere anuală peste media economiei, și care a ajuns să valoreze în prezent peste 9 miliarde euro, dublu față de 2015.
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță rezultatele celui mai recent studiu desfășurat asupra stării industriei IT în România și perspectivele acestui domeniu de activitate. Studiul analizează volumul și structura pieței IT locale, evoluția numărului de companii și de angajați, valoarea investițiilor, dar și capitalul uman și educația în tehnologie.
”Observăm o continuă creștere a pieței de software și servicii în România, impactul sectorului IT în produsul intern brut național ajungând la 7%. Există speranțe foarte mari în ceea ce privește dezvoltarea suplimentară a acestui segment, prin intermediul marilor proiecte de digitalizare care urmează să fie implementate la nivelul economiei locale. Astfel, în următorii doi ani, valoarea pieței IT din România ar urma să depășească 12 miliarde de euro”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
Rata de creștere a sectorului IT: 15 – 17% anual, de trei ori mai rapid decât media națională
Piața IT din România este dinamică și în continuă creștere, având în vedere că de la un volum de 4,6 miliarde de euro în 2015, a ajuns la o valoare de 9 miliarde de euro. Dezvoltarea pieței IT a avut loc chiar și în anul 2020, marcat de pandemie, când s-a înregistrat o creștere a volumului cu 1,1 miliarde de euro. Comparativ cu trendul general al creșterii economice din România, segmentul IT are o rată anuală de creștere de trei ori mai mare, procentajul fiind de 15 – 17% pe an.
Volumul pieței de telecomunicații are o creștere ceva mai moderată, ajungând de la 4,5 mld. de euro în 2015 la 5,1 mld. de euro în 2020.
Și valoarea exporturilor din domeniul IT & servicii a crescut considerabil, de 2,5 ori în ultimii 5 ani. Astfel, de la cifra de 2,5 miliarde de euro, exporturile au ajuns la un volum de 6 mld. EUR. În plus, volumul exporturilor de servicii R&D (cercetare și dezvoltare) s-a triplat în același interval de timp, de la 200 la 600 de milioane de euro.
Exporturile din domeniul telecomunicațiilor au înregistrat și ele o creștere de 35% în acest interval de timp. Astfel, de la un volum de 566 milioane de euro, cifra a ajuns la 0,87 miliarde EUR. Estimările curente arată creșteri viitoare de 5% anual.
Aproape jumătate din piața de software și servicii aparține companiilor mari
Companiile mari, cu peste 250 de angajați, au o pondere importantă în piața de software și servicii IT, reprezentând 47% din totalul volumului de afaceri generate de industrie (4 mld. euro). Companiile medii (cu 50 – 250 de angajați) reprezintă 20% din volum (1,8 mld. euro), iar cele mici (cu 2 – 49 de angajați) reprezintă 27% din volumul total al pieței (2,5 mld. euro). Întreprinderile micro (0 – 1 angajați) reprezintă în prezent 8% din volumul pieței (0,7 mld. euro), iar în cazul acestora se înregistrează o creștere stabilă, de aproximativ 100 de milioane de euro anual.
Aproape două treimi din volumul total al pieței este concentrat în București (60%), urmat de regiunea Nord-Vest, cu precădere zona județului Cluj (18%). Urmează regiunile Vest (7%), Nord-Est (6%), Centru (5%) și Sud (4%). Se remarcă însă și o scădere a ponderii Bucureștiului în total, Capitala având 64% din volumul pieței IT în 2015. Regiunea de Vest, pe de altă parte, și-a dublat ponderea în total între 2015 și 2020. Sudul este singura regiune a țării unde sunt înregistrate scăderi din ponderea totală a volumului pieței de software și servicii.
Configurația capitalului a rămas stabilă la nivel național. Astfel, 64% dintre companiile IT au capital străin, iar 36% românesc.
Piața telecomunicațiilor este stabilă și dominată de companii mari. Acestea dețin 84% (4,3 mld. euro) din capitalul total, iar restul este deținut de companii medii, cu 4% (200 mln. euro), de companii mici, cu 10% (500 mln. euro) și de micro-întreprinderi, care au 2% din totalul pieței (aproximativ 100 milioane de euro). Piața telecom este puternic polarizată în București, 93% dintre companiile prezente pe piață având sediile aici.
Micro-întreprinderile IT devin din ce în ce mai populare în România
În prezent, piața IT numără nu mai puțin de 21.847 de firme, având o creștere cu 60%. Dezvoltarea cea mai accentuată a avut loc în zona micro-întreprinderilor, unde a fost înregistrată o majorare cu 78% a numărului firmelor în ultimii 5 ani.
În sectorul telecom, pe de altă parte, se regăsesc 1.965 de firme, observând o scădere cu 15% față de numărul companiilor active în 2015. Numărul companiilor mari a rămas stabil, spre deosebire de cel al companiilor mici și mijlocii, care înregistrează scăderi.
Productivitatea în sectorul IT: peste 60.000 euro/ angajat/ an
Sectorul de IT și servicii numără 147.000 de angajați, iar majoritatea (47%) sunt angajați ai companiilor mari de pe piața locală. 27% dintre lucrători activează în companii medii și alți 21% în companii de dimensiuni mici. În microîntreprinderi lucrează doar 6.525 de angajați. La nivelul întregului sector, însă, este remarcată o creștere constantă a numărului de angajați, de aproximativ 8-9.000 pe an.
Sectorul telecomunicațiilor este considerabil mai mic, cu 40.000 de angajați, iar în acest segment s-a înregistrat un declin. In ultimii 5 ani, numărul celor care lucrează în această industrie a scăzut cu 10%.
Capitalul uman din cele două industrii este unul valoros. În ceea ce privește angajații din segmentul de IT și servicii, fiecare produce aproximativ 60.000 de euro anual, iar tendința e de creștere. Productivitatea în sectorul telecom este chiar mai mare, ajungând la 100.000 de euro pe an, dar fiind marcată mai degrabă de constanță.
Trei din patru angajați în sectorul IT au studii universitare
Numărul specialiștilor IT din economie crește de la an la an, cu o rată de creștere constantă, de aproximativ 8-9.000 de angajați anual, aceasta fiind corelată cu numărul de absolvenți de facultăți de profil.
Cea mai mare parte a specialiștilor IT din România (76%) are studii universitare. Restul de 48.000 de lucrători au doar studii preuniversitare.
Diferența de gen rămâne în continuare semnificativă în piața IT&C din România. Doar 26% din totalul angajaților în această industrie sunt femei (53.000). În privința vârstelor, 47% (95.000) dintre angajați au între 16 și 34 de ani, iar în intervalul 35 – 75 de ani se află 53% dintre aceștia (108.000).