De ce susține Petre Daea că Olanda este un exemplu, nu un model de luat în seamă
Creșterea vacilor pentru lapte este o activitate importantă pentru fermierii românii, dar, din păcate, nu și profitabilă pentru cea mai mare parte dintre aceștia în ultima vreme. Cum toată lumea se raportează la Olanda, un exemplu de eficiență maximă în zootehnie, ministrul Petre Daea spune că nu este cazul ca ea să fie un model pentru România, ci mai degrabă un exemplu.
“Olanda să fie un exemplu, dar nu un model. Să nu mai facem calculul acesta, să punem efectivele și să le raportăm la suprafață, nu cred că la asta trebuie să te raportezi, pentru că Olanda este o unghie de țară, pe când România are 4,6 milioane de hectare de pășune și fânețe, cât Austria, Belgia și Olada la un loc ca suprafață agricolă. Olanda nu este un model, este un exemplu pe care să îl luăm în seamă, productivitatea este net în favoarea lor”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea la o conferință pe teme agricole.
Acesta i-a răspuns astfel șefului Lapar, Nicu Vasile, care a atras atenția că în România există doar 15 capete de bovine pe o suprafață de 100 de hectare de teren, în timp ce la porcine este vorba de 45 de capete, comparativ cu Olanda, unde efectivul se ridică la 1.400 porci pe 100 ha, iar la bovine la 207.
La rândul lor, fermierii recunosc că efectivele de bovine sunt în scădere dramatică, în condițiile în care productivitatea este mică.
“Producem 25% din porumbul Uniunii Europene și doar 0,7% din laptele Uniunii Europene. (…). Dacă în Olanda se produc undeva la 6 tone de lapte pe hectar, în România abia se atinge 0,05 tone de lapte pe hectar“ , a afirmat Ionuț Lupu, director executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein.ro.
Cât despre scăderea efectivelor cu circa 40%, cifră vehiculată în presă, Petre Daea spune că nu reflectă adevărata situație, în realitate fiind vorba de 6%.
Olanda, campioana la poluare
Olanda este cunoscută pentru activitatea intensă de creștere a animalelor, în special, vaci și porci, ceea ce a făcut ca această țară să devină campioană la emisii poluante. Situația este agravată, însă, de industrii precum construcțiile și transporturile. Instanțele naționale și europene au solicitat guvernului de la Haga să ia măsuri pentru a rezolva problema, în timp ce fermierii locali se consideră discriminați, protestând de multe ori în stradă.
Executivul de la Haga a cerut ca emisiile de oxid de azot și amoniac produse de turmele de animale să fie reduse drastic, pentru a proteja rețeaua de habitate la speciile pe cale de dispariție.
Guvenul olandez a anunțat o serie de măsuri cum ar fi reducerea șeptelului cu 30% și achiziționarea pe scară largă a fermelor unde animalele produc cantități mari de amoniac. În aceste condiții, foarte mulți fermieri sunt amenințați să li se închidă fermele și să le piardă definitiv.
Aceste problemele nu sunt de ieri, de azi, ci de mai multă vreme, iar mulți fermieri au încercat și încă de ani buni să-și mute afacerile în țările din Estul Europei, cum ar fi România, de exemplu, unde fermele de vaci deținute de olandezi se află acum printre cele mai mari și mai performante.