Noi detalii în cazul băiatului de 13 ani din Turnu Severin care s-a aruncat de pe clădire
Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți a transmis, joi seară, că pe trupul adolescentului de 13 ani care a murit după ce s-ar fi aruncat de pe o clădire nu au existat leziuni anterioare. Reacția vine după ce în spațiul public au apărut informații că băiatul ar fi fost agresat, în mod constant, de tatăl său, preot.
”În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că pe trupul minorului nu au existat leziuni anterioare căderii. Totodată, nu au existat sesizări cu privire la posibile abuzuri săvârşite asupra sa de către membrii familiei”, a transmis, joi seară, IPJ Mehedinţi.
Tot joi, o jurnalistă din Drobeta-Turnu Severin, stabilită în Anglia, a relatat că Ioan, fiul unuia dintre preoții de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, s-ar fi aruncat de pe clădirea fostei maternități din oraș pentru că era abuzat, fizic și psihic, de tatăl săi.
„În total am discutat pe larg cu cinci surse directe (colegi și prieteni ori vecini care au fost în contact direct cu Ioan) și sase surse indirecte (părinți ai unor prieteni/colegi, sau profesori care știu povestea de la copiii lor)”, scrie Claudia Guțulescu pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Publică şi Protecţia Copilului din Mehedinţi vor face o anchetă la locuinţa unei familii din Drobeta-Turnu Severin.
În presă au apărut informații potrivit cărora minorul s-a sinucis după ce s-ar fi certat cu iubita sa. Însă asociația VeDem Just a primit informații de la persoane care cunoșteau băiatul potrivit cărora în familie existau certuri repetate, bătăi fizice aplicate în mod regulat de tată, amenințări cu folosirea armelor albe, alungarea din casă, lăsare fără hrană, refuz de a accepta ajutor medical, lipsire de ajutor bănesc.
Asociația a decis să sesizeze mai multe instituții între care DGASPC, Ministerul Educației, dar și Biserica Ortodoxă Română, tatăl băiatului fiind preot.