Daniel Craig moment incredibil. E de râs și plâns cum poate să danseze (VIDEO)
Daniel Craig moment incredibil: actorul care l-a interpretat pe agentul 007 în seria James Bond şi-a arătat talentul de dansator. Cum poate să danseze te uimește, dar e și de râs și plâns!
Craig dansează într-o reclamă la vodca Belvedere, regizată de Taika Waititi, potrivit revistei People. Belvedere Vodka tocmai şi-a lansat cea mai nouă campanie de promovare prin intermediul unei reclame în care rolul principal este interpretat de starul britanic, devenit cu această ocazie ambasador oficial al acestui brand.
În noua reclamă, regizată într-un stil extrem de cinematografic de Taika Waititi, un cineast premiat cu Oscar, Daniel Craig îşi arată talentul de dansator.
În vârstă de 54 de ani, actorul britanic este arătat în timp ce se îndepărtează de o mulţime de fani reuniţi pe legendarul Pont Neuf din Paris şi pătrunde pe uşile hotelului de lux Cheval Blanc din capitala Franţei. Apoi, el dansează cu multă energie în holul hotelului şi pe acoperişul acestuia.
După ce ajunge în apartamentul său, Daniel Craig găseşte o sticlă de Belvedere Vodka, special adusă pentru el. Actorul soarbe o gură de vodcă şi continuă să danseze, înainte ca Taika Waititi, care joacă rolul unui regizor în acea reclamă, să anunţe încheierea filmării.
E de râs și plâns cum poate să danseze Daniel Craig
„Hai să mai filmăm o dată, fii tu însuţi”, îi spune regizorul Waititi.
Actorul Daniel Craig zâmbeşte spre camera de filmat, soarbe încă o gură de Belvedere Vodka, iar reclama ajunge la sfârşit. Mişcările de dans ale artistului britanic au fost coordonate de coregraful JaQuel Knight, iar coloana sonoră este asigurată de cântăreaţa Rita Ora şi rapperul Giggs.
Pe parcursul acestei reclame de două minute, Daniel Craig poate fi văzut în timp ce poartă mai multe ţinute vestimentare. Una dintre ele seamănă foarte mult cu renumitele costume elegante pe care starul britanic le-a purtat în timp ce interpreta personajul James Bond.