Premierul Ciucă – Guvernul nu poate da bani de încălzire doar pentru Primăria București

Publicat: 14 nov. 2022, 18:12, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul Ciucă - Guvernul nu poate da bani de încălzire doar pentru Primăria București
Sursa foto: telem.ro

Premierul spune că guvernul nu poate să acorde subvenții pentru factura la căldură doar pentru București. Nicolae Ciucă spune că una dintre soluții o reprezintă majorarea gradului de îndatorare al Primăriei Capitalei. 

„Am menţionat şi săptămâna trecută care sunt discuţiile cu Primăria Capitalei. Primăria Capitalei are în momentul de faţă o problemă pe care trebuie să o rezolve, modul în care Guvernul poate să intervină este fie să ridice plafonul de îndatorare, fie să dea bani de la buget. În momentul de faţă nu putem să dăm bani de la buget doar pentru Primăria Capitalei şi pentru celelalte nu. Rămâne să venim cu o poziţie privind gradul de îndatorare”, a afirmat Ciucă, la Parlament.

Întrebat în legătură cu problemele mai multor primării, Ciucă a spus: „Vom analiza fiecare situaţie în parte”.

„Vă pot spune că rectificarea bugetului se va face astfel încât să ne înscriem în deficit”, a adăugat premierul.

Joi, premierul Nicolae Ciucă a declarat că, din discuţiile purtate cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au reieşit două posibile soluţii pentru achitarea datoriilor acumulate de Termoenergetica: fie ca Guvernul să asigure o parte din bani, fie ca plafonul de îndatorare al Capitalei să fie mărit, astfel încât Municipalitatea să se poată împrumuta pentru a plăti.

„Am discutat acest subiect, pentru că unul dintre consilierii guvernamentali a avut întâlniri, am avut eu, personal, întâlniri cu domnul primar, în mai multe rânduri. L-am rugat să vină cu o soluţie tehnică vizavi de ceea ce se întâmplă cu sistemul de termoficare în Capitală şi există mai multe soluţii. Una dintre ele este, sigur, solicitarea de la domnul primar să putem să asigurăm o parte din banii care sunt necesari pentru Termoenergetica şi o altă soluţie este aceea de a mări plafonul de îndatorare la nivelul Capitalei, astfel încât să poată să împrumute bani şi să achite datoriile pentru această instituţie”, a afirmat Ciucă.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că solicită în continuare sprijinul Guvernului, astfel încât Municipalitatea să poată achita datoria de aproximativ 600 de milioane de lei a companiei Termoenergetica la Elcen. Primarul general a menţionat că ajutorul poate consta fie în alocări din fondul de rezervă, fie în ridicarea plafonului de îndatorare, astfel încât Primăria să se poată împrumuta.