Prefectura Capitalei se mută. Care este noua adresă și cine a stat acolo

Publicat: 15 nov. 2022, 10:00, de Eliza Popa, în Orașul meu , ? cititori
Prefectura Capitalei se mută. Care este noua adresă și cine a stat acolo

Prefectura Capitalei se mută! Anunțul a fost făcut chiar de către reprezentanții acestei instituții, pe Facebook. „Noua casă” a Prefecturii are un trecut…bogat.  Care este noua adresă și cine a stat acolo.

Prefectura Municipiului București îşi va desfăşura activitatea, de miercuri, într-un nou sediu noul sediu din Strada Batiştei, Casa Nicolae Filipescu, fosta clădire a Ambasadei SUA la Bucureşti. Noul sediu din strada Batiştei este central, față de cel actual, din Piaţa Presei Libere.

Reprezentanţii Prefecturii Capitalei au informat despre noul sediu luni, într-o postare pe Facebook.

Prefectura Capitalei se mută: Care este noua adresă

„Începând de miercuri, 16 noiembrie 2022, Instituția Prefectului – Municipiul București se mută și își va desfășura activitatea în noul sediu din strada Batiștei, numărul 13, sector 2, București – Casa Nicolae Filipescu, fosta clădire a Ambasadei SUA la București. Menționăm că, miercuri, 16 noiembrie 2022, activitatea de primire și de eliberare a apostilei nu va funcționa, fiind necesară relocarea aparaturii IT”, anunță Prefectura Capitalei.

Persoanele interesate de eliberarea apostilei sunt invitate să se adreseze Instituției Prefectului – Municipiul București începând de joi, 17 noiembrie 2022, după ora 09.00.

Prefectura Capitalei își cere scuze

„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create cetățenilor și îi așteptăm la noul sediul al Prefecturii Capitalei, din strada Batiștei, numărul 13, sector 2, București. Precizăm că Registratura și Biroul Apostilă din cadrul Instituției Prefectului – Municipiul București vor funcționa în aceeași clădire din strada Batiștei, numărul 13, accesul putându-se realiza pe intrarea din strada Nicolae Filipescu, începând de joi, 17 noiembrie 2022, ora 09.00”, se precizează în comunicat.

Toate celelalte coordonate ale Prefecturii Municipiului București – numerele de telefon, adresele de e-mail, programul instituției, program de lucru cu publicul și site-ul instituției – rămân neschimbate.