Paradoxul românesc: Producem 25% din porumbul UE și doar 0,7% din lapte
Creșterea vacilor în România trece printr-un moment dificil, efectivele de animale reducându-se semnificativ, pe fondul creșterii costurilor de producție, pe care mulți fermieri nu reușesc să și le acopere. România a ajuns să-și asigure undeva la 70% din necesarul de lapte și produse lactate din import, în condițiile în care doar până la 15% din efectivele de vaci pentru care se alocă subvenții produc pentru piață, potrivit datelor comunicate de asociațiile din sector.
‘’Noi asigurăm doar 30% din tot consumul, importăm atât lapte, cât și produse lactate, dar și sub-produse necesare procesării și vorbim de lapte condensat, lapte degresat, smântână industrială, unt vrac, iar toate acestea ajung într-un final la 70%’’, susține Ionuț Lupu, director executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein România.
El spune că, la acest moment, România are un deficit de până la un milion de tone pe an pe acest sector, în condițiile în care doar 15% din animalele pentru care se acordă subvenții produc pentru piață.
‘’Suntem într-o criză, pe care nu vom putea să o depășim dacă nu luăm măsuri urgente. Este important ca și micul producător de animale să primească o subvenție, însă trebuie să vedem exact cine produce pentru piață. Peste un milion de animale sunt subvenționate, dar din acestea doar 100-150.000 de capete produc cu adevărat pentru piață”, afirmă Lupu.
De vină pentru această situație este și politica Ministerului Agriculturii de acordare a subvențiilor.
‘’Ar trebui ca un fermier care produce pentru piață să primească același tratament cu un mic producător de lapte, fie că vorbim de fermă de familie, fie că vorbim de fermele cu câteva animale. Un fermier cu 500-1.000 de capete vaci la muls primește maxim 200 de euro, pe când un gospodar ajunge să primească 450-500 de euro. Sunt discrepanțe foarte mari”, arată Lupu.
Cât despre rentabilitate, cifrele sunt mai mult decât grăitoare. Dacă în Olanda se produc în jur de 0,6 tone de lapte pe hectar, în România vorbim de circa 0,05 litri/ha, mai arată Lupu.
Pe ultimul loc în UE
România se află pe ultimul loc în UE din punct de vedere al producţiei de lapte pe cap de vacă cu o medie de 3.362 de kilograme, în 2021, potrivit datelor Eurostat. Până și vecinii bulgari stau ceva mai bine – 3.628 de kilograme, în timp ce la polul opus se află Danemarca (10.097 de kilograme) şi Estonia (10.020 de kilograme).
În 2021, puţin peste o cincime (20,9%) din laptele brut de vacă din UE a fost produs la fermele din Germania şi o proporţie similară (21,8%) a fost procesat la fabricile de lactate din Germania. Împreună, Germania, Franţa, Ţările de Jos, Polonia şi Italia sunt responsabile pentru două treimi (64,2%) din producţia de lapte de vacă a UE în 2021 şi tot pentru două treimi (65,2%) din laptele de vacă colectat de fabricile de lactate.
Anul trecut, producţia de lapte a Uniunii Europene a atins 161 milioane de tone, din care 96% a fost lapte de vacă.
Citește și E jale la Lungulețu, oamenii nu mai vor să culeagă varza (Foto)