12:53 • ACTUALITATE
Elicopter răsturnat din cauza vântului, în Timișoara. Piloții au scăpat teferi
Un elicopter care făcea un zbor de antrenament a fost nevoit să aterizeze forțat, iar imediat după ce a atins solul s-a răsturnat.
Cele două persoane aflate la bord, un instructor şi elevul său, nu au fost rănite.
Elicopterul a decolat pe pe Aerodromul Cioca, din Timişoara, iar când a ajuns în apropiere de localitatea Becicherecu Mic, aflată la 18 kilometri de Timişoara, a trebuit să aterizeze forţat, din cauza vremii.
Deoarece a aterizat pe un câmp, iar pământul era moale din cauza ploii, aparatul de zbor s-a răsturnat suferind avarii. Nici instructorul şi nici elevul său nu au fost răniţi.
La faţa locului au intervenit poliţiştii care i-au testat pe cei doi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.