Comisia de la Veneția, despre Legile justiției: „Lucrurile par să meargă în direcţia cea bună”
Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei) a publicat vineri o opinie urgentă privind trei legi referitoare la sistemul judiciar din România. Comsia apreciază că, în ansamblu, legile par să meargă în direcţia cea bună, deşi în cadrul unui aviz de urgenţă nu se pot analiza toate aspectele. Comisia apreciază faptul că ”nu par să existe interferenţe politice în activitatea DNA”, dar a formulat şi o serie de recomandări.
Fiind vorba de o opinie urgentă, comisia nu poate exclude existenţa în cele trei reglementări şi a altor probleme decât cele observate, însă apreciază că în general cele trei legi par să fie orientate în direcţia corectă.
Totuşi, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că autorităţile române nu au solicitat Comisiei de la Veneţia un aviz pe cele trei legi înainte de adoptarea lor.
Ce spune Ministerul Justiției
Ministerul Justiţiei a transmis, vineri, că Raportul Comisiei de la Veneţia apreciază la modul general faptul că legile Justiţiei sunt orientate „în direcţia corectă”, deşi au fost adoptate în procedură de urgenţă.
Comisia de la Veneţia a publicat Avizul urgent (versiunea preliminară) privind legile Justiţiei – Legea privind statutul CSM, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
„Raportul Comisiei de la Veneţia apreciază la modul general faptul că legile Justiţiei sunt orientate ‘în direcţia corectă’, deşi au fost adoptate în procedură de urgenţă, confirmând astfel, implicit, faptul că, în adoptarea acestora, s-a ţinut cont de avizele anterioare ale Comisiei”, precizează sursa citată.
În mod particular, spune MJ, avizul reliefează o serie de importante aspecte pozitive, cuprinzând aproximativ 21 de remarci, consideraţii sau aprecieri pozitive, între care enumeră pe cele mai importante:
– Procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt este transparentă, echilibrată şi democratică;
– Promovarea în posturile de conducere la instanţe şi parchete este în linie cu standardele europene;
– Libertatea de exprimare a magistraţilor este respectată;
– În selecţia procurorilor DNA, nu există interferenţe politice, DNA îşi păstrează autonomia şi independenţa, fapt salutat în mod deosebit în opinie;
– Infirmarea soluţiilor procurorilor de către Procurorul General se face în scris şi motivat, fapt apreciat pozitiv;
– Legile au parcurs un solid proces de consultare publică;
– Procedura de urgenţă a Parlamentului a fost democratică, transparentă şi toate grupurile parlamentare şi instituţiile interesate s-au putut exprima democratic;
– Lupta împotriva corupţiei nu este afectată de prevederile legale.
– Poziţia Ministerului Justiţiei în sistemul judiciar este corect stabilită şi limitată la aspecte administrative şi manageriale.
În acelaşi timp, opinia formulează un număr de 4 recomandări, pe care Ministerul Justiţiei le va analiza cu atenţie şi deschidere, se menţionează în comunicat.
Ministerul Justiţiei spune că a fost în contact permanent cu Comisia de la Veneţia pe parcursul realizării evaluărilor şi redactării opiniei şi rămâne disponibil pentru orice consultări ulterioare.
„Am avut consultări deschise şi oneste cu Comisia de la Veneţia, explicând în detaliu toate aspectele ridicate în discuţie. În primul rând, mulţumesc Comisiei de la Veneţia pentru că a avut disponibilitatea să emită un aviz urgent la cererea Ministerului Justiţiei. În ceea ce priveşte opinia propriu-zisă, mă bucur să constat că prevederi importante ale legilor Justiţiei au fost validate prin această opinie, care constată că sunt în standardele europene. De asemenea, mă bucur să constat că opinia remarcă direcţia bună în care au fost orientate, în general, aceste legi. Vom rămâne permanent deschişi atât cooperării cu Comisia de la Veneţia, cât şi cu orice alte autorităţi europene”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, citat în comunicat.