Dumitru Prunariu acuză Guvernul României! Dezvăluirile cosmonautului
Dumitru Prunariu acuză Guvernul României! Singurul cosmonaut român a făcut în cadrul unei conferințe de presă dezvăluiri.
Prunariu a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că România nu şi-a plătit de patru ani contribuţia sa la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), deşi aceste fonduri se reîntorc în ţară şi înseamnă dezvoltare, aşa cum au însemnat şi pentru alte state europene, care insistă să-şi mărească contribuţia.
Dumitru Prunariu acuză Guvernul României!
„De mai mult de patru ani de zile, Guvernul României nu a plătit contribuţia noastră la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), nu a înţeles ce reprezintă acele fonduri care se reîntorc integral în România şi care reprezintă dezvoltare. Sunt state europene care insistă să-şi crească contribuţia la ESA, dar nu se poate, pentru că sunt nişte contracte, acorduri bine stabilite şi nişte sume stabilite”, a spus Dumitru Prunariu.
Cosmonautul român a mai evidențiat că fiecare ban investit acolo înseamnă ban revenit şi amplificat la nivel naţional pentru Europa. Ceea ce înseamnă dezvoltare tehnologică, dezvoltare industrială, păstrarea de proprietăţi intelectuale, proprietăţi tehnologice a ceea ce se face aici, în ţară.
Dezvăluirile cosmonautului: La noi nu s-au mai plătit fondurile
„Agenţia Spaţială Europeană a reprezentat dintotdeauna un factor foarte important de dezvoltare pentru diferite naţiuni. Să nu uităm de Spania, Italia, Austria, ca să nu vorbim de Germania şi Franţa, care şi-au dezvoltat foarte mult capabilităţile prin această instituţie interministerială europeană. Ei bine, la noi nu s-au mai plătit fondurile. Guvernul a înţeles că nu este o prioritate. N-a înţeles care sunt consecinţele pe termen lung ale acestei neplăţi”, a afirmat Dumitru Prunariu.
România și-a recăpătat o parte din drepturi
El a precizat că totuşi, de curând, România şi-a plătit jumătate din restanţă şi, în acest fel, şi-a recăpătat o parte dintre drepturi.
„În sfârşit, în toamna aceasta s-a plătit jumătate din datoria noastră, ne-am recăpătat dreptul de vot, iar în ianuarie există promisiunea sau obligaţia impusă de a plăti cealaltă jumătate, pentru a ne reintra complet în drepturi. În afară de aceasta, trebuie să fie prinsă în buget plata contribuţiei anuale, care reprezintă fonduri investite în dezvoltare. Nu sunt fonduri pierdute, nu participăm la licitaţii pentru banii aceia, ca la programele Comisiei Europene. Deci, banii aceia se reîntorc, în afară de vreo 3%, care reprezintă cheltuielile administrative ale Agenţiei Spaţiale Europene – clădiri, chirii, personal etc.
Restul se reîntorc în ţările care participă la program”, a precizat Dumitru, în cadrul atelierului „Space Systems Engineering”, organizat de Space Tech, un cluster format din mai multe entităţi şi care se ocupă cu activităţi spaţiale. Printre participanţi la atelierul organizat la Cluj s-au numărat şi reprezentanţi ai Agenţiei Spaţiale Europene şi ai corporaţiei europene OHB SE, potrivit Agerpres.
Cine este Dumitru Prunariu
Prunariu a fost al 103-lea om care a zburat în spaţiu, în urmă cu patru decenii, când România a devenit al 11-lea stat din lume care a avut proprii cosmonauţi/astronauţi. În prezent, totalul este de 580 de oameni din 38 de ţări.
În cadrul misiunii Soyuz 40, efectuată în perioada 14 – 22 mai 1981, Dumitru Prunariu a petrecut în spaţiul cosmic şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soyuz-40 şi al staţiei orbitale de cercetare ştiinţifică Salyut-6.
„Cea mai plăcută preocupare era să mă fixez în fața unui hublou și să privesc Pământul. Arată superb din spațiul cosmic. Din păcate, noi nu aveam camere digitale. Făceam fotografii pe film, iar filmele erau limitate, era un număr limitat. Căutam România cu emoție, pentru că în acea vastitate în care cuprinzi dintr-o privire aproape tot globul terestru, cauți niște repere care să te reprezinte. Și atunci ce mă putea reprezenta? Țara în care m-am născut, în care am trăit, în care știam că se află părinții mei, familia mea”, mărturisea cosmonautul român la un post de televiziune.