Sprijin pentru plata facturilor de 1.400 lei pentru pensionari, în 2023
Pensionarii peste 60 de ani cu pensii mai mici de 2.000 de lei vor primi, anul viitor, un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor, a anunțat ministrul Muncii Marius Budăi.
Acesta spune că ajutorul va fi împărțit în două tranșe, de câte 700 de lei fiecare, impactul bugetar fiind de 5 miliarde de lei, a declarat, marți seara, ministrul la România TV.
În același timp, el a mai făcut referire și la majorările de venituri pentru categoriile vulnerabile.
Astfel, pentru pentru pensionarii cu venituri de 1.500 de lei va fi acordat un sprijin de 1.000 de lei, alocat în două tranșe semestriale: 500 de lei în luna ianuarie, iar a doua tranșă, în octombrie cel mai probabil. Impactul bugetar este de 2,5 miliarde de lei.
Pensionarii cu venituri de 1.500 – 2.000 de lei vor primi un sprijin de 800 de lei, împărțit în două tranșe semestriale de câte 400 de lei. Impactul la buget se ridiă la 860 milioane lei.
De asemenea, românii cu pensii între 2.001 – 3.000 de lei primesc un sprijin de 600 de lei, în două tranșe de 300 de lei. Impactul bugetar se ridică la 710 milioane de lei.
Nu în ultimul rând, Budăi a vorbit și de persoanele care primesc sprijinul de 250 de lei o dată la două luni. Principala modificae este faptul că a fost ridicat pragul de la care se acordă autorul de la 1.500 la 1.700 de lei. Măsura are un impact bugetar de 6,75 miliarde de lei.
Ajutoarele suplimentare vor fi acordate pe cuponul de pensie. Marius Budăi susține că banii vor fi acordați cash, neimpozabili. În total, banii vor ajunge la peste 4 milioane de români.