Cu cât ar putea crește salariile militarilor în 2023

Publicat: 24 nov. 2022, 09:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Cu cât ar putea crește salariile militarilor în 2023

Cu cât ar putea crește salariile militarilor în 2023? Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a făcut de curând declarații în acest sens. El a evidențiat că orice om își dorește un salariu care să îi permită un nivel de trai mai bun!

Ministrul a spus că „există șanse (n.r. – ca salariile militarilor să crească în 2023 – n.red.) și ne preocupă și ne vom zbate pentru aceasta”.

Orice om își dorește să aibă un salariu care să îi permită să obțină pentru copilul lui o școală mai bună, pentru familia lui un nivel de viață mai bun. Nu este un lucru nelegitim sau condamnabil. Preocuparea despre care vorbiți (…) este normală. Și eu am primit de când sunt la minister multe mesaje (n.r. – despre salariile mici)”, a declarat ministrul Apărării în cadrul Interviurilor Digi.

Cu cât ar putea crește salariile militarilor în 2023. Ce îi spun soldații ministrului Apărării

„Soldații îmi spun ceea ce spun oamenii și în alte domenii, dar cu o mai mare supărare. Pentru că sunt foarte mulți care și-au dedicat viața unei meserii.

Sunt oameni care își ridică această problemă (n.r. – că își vor pierde pensia specială), sunt oameni care discută și despre solde. Și despre nivelul de salarizare. Oameni care consideră în raport cu importanța muncii și dedicația pe care o au pentru această muncă și anumite sacrificii pe care le-au făcut pentru această muncă. Au salarii suficiente din punct de vedere al aspirațiilor lor”, a mărturisit Tilvăr.

Ministrul a completat că a aceste lucruri țin de sisteme. Sisteme formate din oameni care văd lucrurile nu întotdeauna identic.

Vor fi sau nu mărite salariile militarilor? 

Întrebat dacă vor fi mărite salariile militarilor în 2023, ministrul Apărării a dat un răspuns vag.

Și teoretic dar și ținând seama de contextul în care ne aflăm, cred că România este interesată să aibă un corp profesional bine pregătit. Care să poată beneficia de condiții, care să permită acestui corp profesional să-și îndeplinească misiunea și datoria față de această țară în condiții bune.

Nu am sesizat nicio stringență sau vreo poziție de-a cuiva din Guvernul României față de un asemenea lucru. Cu atât mai mult în ceea ce privește pe premier sau pe președintele Ciolacu.

Din discuțiile pe care le-am avut cu ei atunci când preluat portofoliul, unul din punctele care au fost accentuate de amândoi a fost acela că trebuie să mă îngrijesc ca aceste condiții să crească. Și personalul militar să aibă parte de cea mai mare atenție din partea societății, mai ales în acest context. Există șanse (n.r.- ca salariile militarilor să crească în 2023) și ne preocupă și ne vom zbate pentru aceasta”.