Ucigașul profesoarei din Cernavodă, condamnat la aproape 28 de ani de închisoare
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, miercuri, pe bărbatul care în aprilie 2021 a omorât şi jefuit o profesoară din Cernavodă la 27 de ani şi patru luni de închisoare, decizie care nu este definitivă. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Judecătorii au contopit pedeapsa de 25 de ani de detenţie pentru omor cu cea de 7 ani de închisoare pentru tâlhărie în cea mai grea, aceea de 25 de ani, la care au adăugat o treime din pedeapsa de 7 ani.
„Condamnă pe inculpatul Hărăbor Romică Cosmin la pedeapsa de 25 ani (faptă săvârşită la data de 06/07 aprilie 2021 asupra victimei Pălu Cristina). (…) Contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare la care se adaugă 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 7 ani închisoare), urmând ca inculpatul Hărăbor Romică Cosmin să execute în final pedeapsa de 27 (douăzecişişapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare. (…) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2022”, se arată în soluţia pe scurt dată de Tribunalul Constanţa.
Pe 8 aprilie 2021, o profesoară de psihologie a fost găsită decedată de către pompieri după deblocarea uşii locuinţei sale din Cernavodă, în urma alertării autorităţilor prin 112 de către sora acesteia, care locuia într-un apartament învecinat.
Potrivit anchetatorilor, ucigaşul este un bărbat care efectuase diverse lucrări în locuinţa victimei. Individul, sub pretextul că trebuie să verifice cum montase nişte jaluzele, a revenit în apartamentul femeii, în vârstă de 52 de ani, şi, încercând să îi sustragă cheile uşii de la intrare, a fost surprins de către aceasta. Pentru că profesoara începuse să ţipe, individul i-a astupat gura cu o pereche de şosete, i-a legat mâinile la spate şi a strangulat-o. El a sustras apoi 500 de lei, mai multe carduri şi telefonul mobil al victimei.
Criminalul a fost găsit de poliţişti în apropierea unei localităţi aflate la aproximativ 70 kilometri depărtare de Cernavodă şi a spus că se simte rău pentru că a încercat să se sinucidă ingerând antigel şi otravă pentru şobolani, fiind transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Ulterior, el a fost reţinut şi arestat preventiv.