Totul despre parada de 1 Decembrie de la București
Parada militară de 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, se va desfășura la București ca de obicei – la Arcul de Triumf. La parada din acest an vor participa detașamente străine în număr mare, ceea ce a creat deja controvese. Totul despre parada militară de la București de 1 Decembrie.
Peste 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la
Totul despre parada militară de la București de 1 Decembrie. Cine sunt militarii străini
Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti, anunță MApN într-un comunicat. Televiziunea Română va fi oficial broadcaster și va tansmite parada în direct.
Cum va decurge parada de 1 Decembrie
La începutul ceremoniei se va intona Imnul Național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, și de păstrarea unui moment de reculegere.
Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare.
De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Repetiții pentru parada de Ziua Națională a României, cu restricții de circulație
Sâmbătă, 26 noiembrie, în Poligonul Ghencea, începând cu ora 10.00, va avea loc o repetiție deschisă reprezentanților mass-media.
Iar duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 9.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiția generală.
Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 27 noiembrie și 1 decembrie.