Darius Vâlcov, achitat într-un dosar în care este acuzat de fapte de CORUPȚIE
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost achitat în al treilea dosar în care este judecat pentru fapte de corupție, printr-o decizie a Tribunalului Gorj.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată. Vâlcov era judecat pentru instigare la dare și luare de mită pentru că ar fi oferit mită un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.
„Achită pe inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpatul D. M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpata C.-S. E.-M. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpatul V. D.-B. pentru săvârşirea infrcţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale”, potrivit deciziei judecătorilor.
Darius Vâlcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.