O tânără din Craiova a fost agresată sexual de un controlor în tren
O călătorie cu trenul s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru o tânără din Craiova, care a fost agresată sexual de un controlor de tren.
Tânăra se îndrepta spre spre Braşov, în interes de serviciu, iar la un moment unul dintre control i-a trezit suspiciuni. După ce i-a verificat biletul de tren și legitimația, controlul a început să-i pună mai multe întrebări dar, și să-i aducă acuzații nefondate tinerei.
„În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov.
Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc.
La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îmi verifice biletul.M-a întrebat unde merg (deşi pe bilet scria foarte clar), dacă fumez, daca am prieten şi ce caut singură la Braşov. I-am raspuns politicos că merg în interes de serviciu.
Apoi s-a legat de legitimaţia mea de student spunând că ştampila este falsă. Până la urmă a plecat şi nu s-a mai întors. M-am gândit că era plictisit şi avea chef de vorbă aşa că nu mi s-a părut nimic ciudat. Mi-am setat alarma telefonului să mă trezească înainte să ajung la Bucureşti şi la scurt timp am adormit“, a povestit tânăra pentru gds.
În momentul în care, tânăra se pregătea să părăsească compartimentul, controlul ar fi apucat-o de mână și ar fi început să-i facă propuneri indecente.
„În momentul în care a sunat alarma, m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte. Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”
Sosirea în gară a salvat-o pe tânără. Imediat după ce a ieşit din compartiment şi-a sunat tatăl.
„În momentul în care am reuşit să scap şi am fugit pe coridor mi-am dat seama că acolo nu era decât un alt bărbat care, când m-a văzut, a intrat la el în compartiment (când am coborât vorbea cu controlorul şi râdeau amândoi ca şi cum se cunoşteau). L-am sunat imediat pe tatăl meu şi am stat cu el în telefon, până am ajuns în gară.
Am vorbit destul de tare la telefon în speranţa că se sperie dar, totodată, îmi era frică să nu îl enervez mai tare. Având în vedere că individul (controlorul) era o namilă de om, trecut de 40 de ani, înalt cât uşa compartimentului şi cu o burtă mare, nu aş fi avut nici o şansă să mă lupt cu el şi să câştig.
Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că parea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment. În locul meu putea fi cineva mai puţin norocos, care de frica ar fi stat până la capăt. Cum spuneam … INADMISIBIL!“
Tânără a depus, ulterior plângere, iar cazul se află în atenția polițiștilor.